Excursie de vis pe malurile Timisului. Traseu inedit de la izvor la varsare pentru pasionatii de eco-turism. Foto

TIMISOARA. Locuri de observare a pasarilor, plaje intinse, muzee si ateliere uimitoare, dar si plimbari cu catamaranul. De toate acestea se vor putea bucura turistii care vor sa descopere raul Timis, dar si localitatile care il marginesc, in cel mai simplu si natural mod posibil.

Povestea incepe in apropierea statiunii Trei Ape, locul in care „se naste” raul Timis. Turistii sunt invitati sa descopere izvorul raului, apoi pornesc spre destinatii incarcate de istorie. Dupa o oprire la Muzeul Locomotivelor din Resita, oamenii sunt invitati la pranz in statiunea Valiug, dupa care descopera secretele oraselor Caransebes si Lugoj. Se continua apoi descoperirea localitatilor din apropierea raului, printr-o vizita la Manastirea Sag, urmata de o plimbare pe traseul Sag – Parta – Cebza – Padurea Macedonia – Cula Ciacova.

Apoi, turistii sunt invitati sa isi continue drumul de-a lungul raului si la vecinii sarbi, acolo unde au de descoperit adevarate comori in satele de la marginea Timisului. Pe drumul de la Seceani la Pancevo, turistilor li se destainuie secrete ascunse ale Banatului Sarbesc.

Muzee, galerii, ateliere in care mesteri iscusiti isi dezvaluie secretele, una dintre cele mai vechi fabrici de bere din Europa, un studio de film, dar si biserici „patate” de trecerea timpului asteapta sa fie descoperite de catre turistii curiosi sa afle o fila din istoria Banatului Sarbesc.

Malurile Timisului, amenajate cu mobilier specific, asteapta iubitorii de natura sa observe pasarile, iar un catamaran este pregatit sa-i plimbe pe turisti pe ultima portiune a raului, pana la varsarea in Dunare, intr-un peisaj de poveste.

Toate acestea vor putea fi vizitate de catre turisti in cadrul unui nou proiect, dezvoltat de catre Asoctia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Timis, in parteneriat cu Asociatia Miltonia si Centrul de voluntariat si marea pentru protectia naturii Pancevo si Camera Regionala de Comert Pancevo, in cadrul unui nou proiect european – Eco Timis.

„In cadrul proiectului am organizat un promo tur, desfasurat pe parcursul a patru zile, dintre care doua segmente in Romania si doua in Serbia. Este un proiect menit sa evidentieze traseele cartografiate in cadrul proiectului. Concret, turul incepe din Romania, cu plecare din Timisoara inspre Resita si pornind mai departe spre Valiug si Garana, urmand tot traseul raului Timis din muntii Semenic, de unde izvoraste, pana in punctul sau de varsare in Dunare, la Pancevo. Pe langa rau, a fost urmarita si valea Timisului, cu obiectivele turistice reprezentative ale Banatului. Scopul final al acestui proiect va fi vizibil in luna iunie a anului 2019.Vom avea platforma Eco Timis, ghidul proiectului, care este facut in Romania si in Serbia, in 3 limbi, pe ambele parti, turistii vor putea vedea traseele pentru drumetie si ciclism, locurile de observare a pasarilor, locurile de pescuit sportiv, locurile pentru plaja, si vor avea loc si plimbari cu catamaranul, ambarcatiune care a fost o achizitie si in Romania si in Serbia. In Romania, catamaranul va fi plasat pe lacul Surduc, in timp ce in Serbia se vor face plimbari pe Timis, intrucat raul este navigabil pe tot parcursul sau in aceasta tara. Vor putea fi desfasurate si activitati de canotaj, supravegheate de experti. De asemenea, am achizitionat si biciclete atat pentru Romania, cat si pentru Serbia, iar turistii se vor putea bucura de ele in mod gratuit”, a spus Suzana Stoianovici, formator in proiectul Eco Timis.

De-a lungul timpului, asociatiile implicate in desfasurarea proiectului vor organiza plimbari cu catamaranul, drumetii si expeditii pe biciclete, in incercarea de a promova aceasta noua forma de turism, cea ecologica. Iar turistii care planuiesc sa participe la astfel de excursii vor afla detalii de pe site-ul Eco Timis sau de la oricare alta asociatie implicata in derularea proiectului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Vorbarie multa, nimic concret, totul facut pe bani europeni, eficienta zero. Nici pe situl cu pricina nu am putut gasi o data concreta in care pot sa pornesc in excursie, un pret sau durata aferenta acesteia. TOTUL la nivel de intentie, intr-un viitor neprecizat concret, doar dorinta de a primi si papa banii Coanei Europa, sa mai bifam si noi acolo o activitate culturala. Se pare ca a devenit un adevarat sport national aceasta practica de a te afla in treaba cu proiecte fara sanse de finalizare concreta, care raman doar la stadiul de bune intentii, dar consumatoare totusi de banuti europeni. Si ne mai miram de Studiile de fezabilitate facute de Robu.