EXCLUSIVITATE: Pizza “Diavolo” in Casa Domnului din Sanandrei! Sau cum se pune pe picioare o afacere in casa parohiala, in locul in care se tineau parastasele si pomenile!

Scandalul de amploare care macina Arhiepiscopia Timisoarei – dupa ce Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis sa-i retraga dreptul de semnatura mitropolitului Banatului, IPS Nicolae Corneanu, si sa transfere atributiile administrative catre episcopul vicar, PS Paisie Lugojanu – a creat un adevarat vid de putere la nivelul conducerii bisericilor din Banat.

In conditiile in care preotii care si-au manifestat explicit revolta fata de „mazilirea” IPS Nicolae Corneanu au fost la un pas de a fi sanctionati, chiar propusi pentru caterisire, reprezentantii clerului au renuntat sa-si mai exprime public opiniile despre scandalul de la varful Mitropoliei Banatului, preferand sa taca si sa faca. Afaceri.

Este si cazul preotului Ioan Jurca, parohul Bisericii „Sf. Dimitrie” din Sanandrei, care s-a gandit ca, pana se lamuresc problemele la varful Mitropoliei, ar momentul oportun sa puna spatiile casei parohiale la bataie pentru a face bani. Asa se face ca, de cateva zile, partea de la strada a casei parohiale din Sanandrei, situata chiar vizavi de biserica din centrul comunei, s-a transformat in… pizzerie.

Deocamdata, se primesc doar comenzi pentru livrari la domiciliu, insa in viitorul apropiat se va putea servi o pizza gustoasa in sala unde, nu demult, se tineau parastasele si pomenile.

„Sala unde ne pomeneam mortii s-a transformat in pizzerie!”


In prima zi cand au vazut ca din casa parohiala ies tineri avand cutii cu pizza in brate, satenii au crezut ca, mai nou, parastasele se tin si cu produse coapte instantaneu la cuptor. Ulterior, cand si-au dat seama ca din casa parohiala se livreaza pizza la domiciliu, cu un autoturism Tico, oamenii s-au revoltat si l-au acuzat pe preotul Jurca de afaceri necurate.

„Nu se poate sa transformi sala in care se tineau parastasele de dupa inmormantari In pizzerie! Acum unde ne vom mai pomeni mortii? Este strigator la cer, acea sala a fost amenajata pe banii nostri, iar acum a fost data in folosinta unei pizzerii. Nu mai spunem ca si masina mortuara, cumparata de biserica tot pe banii nostri, acuma o putem folosi la decese doar daca achitam o taxa de 200 de lei”, spune unul dintre cei 720 de credinciosi ortodocsi din Sanandrei, revoltat pe transformarea partii din casa parohiala, unde se pomeneau mortii, intr-o afacere cu pizza.

Pentru a verifica aceasta informatie, am descins la Sanandrei sub acoperirea unui „client misterios”, care doreste sa cumpere o pizza pentru acasa.

„Cine v-a trimis la noi? De unde stiati ca aici este o pizzerie?”, ne-a luat la intrebari patronul unitatii, dupa care, convins ca vrem doar sa ne astamparam foamea, a cerut bucataresei sa ne prepare o pizza „Smille”. Nu am indraznit sa comandam o pizza „Diavolo”, aflata in meniul pizzeriei, pentru ca, totusi, ne aflam in Casa Domnului. Am achitat suma de 22 de lei si, dupa 15 minute, am plecat cu o pizza aburinda.

„Nu cred ca o sa deschidem terasa in fata, mai sunt doar doua luni de sezon. In schimb, o sa amenajam pizzeria, vom avea circa 100 de locuri. Deja am inceput sa spargem in spate pentru a face bucataria”, ne-a dezvaluit tanarul patron. In tendinta de a afla opinia preotului paroh de la Sanandrei, Ioan Jurca, despre transformarea unei jumatati din casa parohiala in pizzerie, in cealalta parte locuind domnia sa, ne-am lovit de refuzul sau ferm de a raspunde atat la telefon, cat si la sms.

Aceeasi atitudine au adoptat-o preotul Marius Florescu, purtatorul de cuvant al Mitropoliei Banatului, PS Paisie Lugojanu, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Timisoara, dar si Dorel Demea, primarul comunei Sanandrei. Sursele noastre din Sanandrei ne-au sesizat faptul ca, ieri dupa-amiaza, la jumatate de ora dupa ce reprezentantii presei au cumparat o pizza preparata in casa parohiala, unitatea a fost inchisa pentru public in mare graba…

Inainte de inchiderea editiei, preotul Ioan Jurca ne-a contactat si ne-a spus ca a depus documentatia necesara la Mitropolie si ca asteapta sa primeasca avizele necesare.

Va reamintim, in urma cu cateva luni, www.opiniatimisoarei.ro dezvaluia o alta afacere a Mitropoliei Banatului care vinde anual lumanari de 1 milion de euro fara sa plateasca vreun leu la stat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.