Opinia Timisoarei

Examen pentru directori! Managerii scolilor din Timis vor sustine concurs pe post in aceasta vara

TIMISOARA. Emotii pentru directorii din Timis. Daca elevii de clasa a VIII-a si cei de clasa a XII-a intra in focurile examenelor nationale in mai putin de o luna, nici directorii nu scapa de concursuri: incepe lupta pentru fotoliile calde de sefi.

Se anunta schimbari majore la nivelul educatiei timisene. Vara lui 2012 va fi fierbinte nu doar pentru parinti si elevii implicati in examenele nationale, ci si pentru sefii unitatilor de invatamant. Scolile isi vor alege directori noi, inspectoratele scolare vor avea manageri noi, singurii care scapa de valul de concursuri si schimbari fiind acei directori care ocupa, inca, postul prin concurs.

In Timis sunt 15 astfel de manageri de scoala ale caror mandate expira in luna noiembrie. Din peste 350. Ceilalti peste 320 de directori si directori adjuncti se pot prezenta la concurs pentru postul de manager si nu vor mai fi numiti prin delegare de ISJ. Dar la acelasi concurs vor concura si profesorii care indeplinesc mai multe conditii, cea mai importanta – au calitatea de expert in managementul educational.

Functiile de directori vor fi scoase la concurs pentru a avea stabilitate patru ani. In Romania nu mai exista decat sub 2% directori cu concurs. Ultimul examen concurs pentru directori a fost in mai 2008. In absolut toate unitatile scolare va fi concurs”, a spus ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop.

Nici inspectorii scolari nu scapa de valul schimbarii. Pentru inspectorii scolari generali, concursul va fi organizat in luna august, de Ministerul Educatiei, in timp ce pentru ceilalti inspectori, organizatorul va fi chiar Inspectoratul Scolar Timis.

Avem aproximativ 330 de directori si directori adjuncti si 35 de inspectori care ocupa functiile prin delegatie si detasare in interesul invatamantului. In perioada urmatoare asteptam sa apara regulamentul de organizare a concursurilor. Pentru cel de director, potrivit noii legi a educatiei, concursul este organizat de consiliul de administratie al unitatii de ivatamant, pentru inspectorii scolar de ISJ si pentru inspectori generali – de Ministerul Educatiei”, a precizat Marin Popescu, inspectorul scolar general din Timis.

Nu stiu daca voi participa si eu la concurs. Voi face o analiza serioasa inainte pentru ca este un pas important, este vorba despre o functie pe care o ocupi pentru 4 ani”, a raspuns Marin Popescu intrebarii deca va concura si el pentru pozitia de inspector scolar general.

Exit mobile version