Opinia Timisoarei

Eroii rezistentei anticomuniste din Banat, cinstiti de Ziua Timisoarei, la Padurea Verde. Monumentul inchinat lor a fost renovat

Putini sunt timisorenii care nu au trecut, de-a lungul vremii, pe langa dambul cu o cruce alba in varf, de la Padure Verde. Acesta este un monument inchinat eroilor rezistentei anticomuniste din Banat. El a fost reamenajat cu 300.000 lei, bani de la bugetul local.

In prezenta a peste 200 de persoane – multi dintre oamenii veniti la inaugurarea monumentului refacut fiind urmasi ai celor cazuti in lupta impotriva comunismului, membrii ai asociatilor de luptatori sau fosti deportati in Baragan – comemorarea a inceput cu o slujba tinuta de un sobor de preoti.

Monumentul este inconjurat acum de placi din granit negru, pe care sunt inscriptionate numele membrilor grupurilor de rezistenta anticomunista, a celor executati chiar in Padurea Verde sau a celor care au murit in urma torturilor la care au fost supusi in inchisorile comuniste.

Monumentul Rezistentei Anticomuniste a fost ridicat, in perioada 1990-2000, in zona unde au fost ucisi 32 de luptatori anticomunisti in confruntarile cu fortele securitatii conduse de colonelul Ion Uta, dar si unde au fost executati „banditi” care s-au opus instaurarii comunismului.

In timp, monumentul a ajuns intr-o stare avansata de degradare si de aceea s-au impus lucrari de consolidare si reamenajare, inclusiv imprejmuirea si iluminarea lui.

La comemorare a intarziat aproape o ora primarul Nicolae Robu, care a ajuns la Padurea Verde, in cele din urma, cu minibuzele electrice recent achizitionate de municipalitate pentru transportul turistilor in turul orasului.

Exit mobile version