TIMIȘOARA. Elevii școlii din Dumbrăvița au avut parte de o lecție specială de educație rutieră, organizată de comunitatea moto din Timișoara și Școala de Șoferi Blitz.
Evenimentul a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare privind siguranța în trafic și formarea unor comportamente responsabile încă de la vârste mici.
În cadrul activității, participanților le-au fost explicate reguli importante de circulație pentru bicicliști și utilizatorii de trotinete, precum și rolul esențial al echipamentelor de protecție.
Organizatorii le-au explicat copiilor de ce casca, vizibilitatea și respectarea normelor rutiere pot face diferența în evitarea unor situații periculoase.
Specialiștii de la Școala de Șoferi Blitz au simulat un accident rutier
Un moment surprinzator pentru copii, in cadrul lectiei, a fost simularea unui accident rutier provocat de neacordarea de prioritate.
Prin această demonstrație practică, elevii au putut înțelege mai bine consecințele nerespectării regulilor de circulație și importanța atenției în trafic.
“Prin acest exercițiu demonstrativ, care a vizat simularea unui accident rutier, am vrut să aducem și mai multă claritate în explicațiile oferite copiilor.
Le-am arătat de ce este atât de important să respectăm regulile, întrucât bicicliștii și trotinetistii sunt cei mai vulnerabili participanți la traficul rutier. Totodată, le-am adus în atenție echipamentul de protecție, a cărui purtare poate face diferența între o julitură și zile petrecute în suferință pe un pat de spital.Am venit la Școala din Dumbrăvița așa cum am făcut-o și în anii trecuți, pentru că noi organizăm periodic astfel de lecții, atât în Timișoara, cât și în alte locuri din județ. Vom continua să atragem atenția asupra importanței educației rutiere care începe de acasă“, spune Dorina Huțan Jurcă, manager Școala de Șoferi Blitz, Grupul de Firme BLITZ Timișoara.
Reprezentanții comunității moto și ai Școlii de Șoferi Blitz si-au unit fortele pentru dezvoltarea unei culturi a responsabilității rutiere și pentru ca viitorii participanți la trafic să fie mai bine pregătiți.
Evenimentul de la Dumbrăvița face parte din eforturile comunității locale de a promova prevenția și respectul între toți participanții la trafic – pietoni, bicicliști, motocicliști și conducători auto.

