Opinia Timisoarei

E vremea gombotilor, bunatatile din inima banateanului. Cea mai faina reteta din cuina bunicii

TIMISOARA. Iti lasa gura apa numai cand te gandesti la galustele cu prune din vremea copilariei sau gomboti, asa cum sunt ele numite pe aproape intreg cuprinsul Banatului.

Gombotii se numara printre bucatele traditionale in aceasta parte de tara, iar reteta a fost transmisa cu sfintenie din generatie in generatie.

Acum prunele sunt coapte si e vremea desertului dulce-acrisor din salba de bunatati ce se serveau la curtile imperiale austriece.

Iata mai jos cea mai usoara reteta de gomboti (galuste cu prune) din Banat!

INGREDIENTE: faina (cel mult 1 kg), cartofi fierti si zdrobiti (cam 600 g), un ou crud, zahar, 1 varf cutit de sare, prune, pesmet.

MOD DE PREPARARE: Din faina, cartofi, ou, zahar si sare se face un aluat din care se iau bucati in care se invelesc prunele (din care s-a scos in prealabil samburele). Apoi, gombotii (galustele) rezultati se pun in apa care fierbe, se lasa la fiert pana se ridica la suprafata, se scot si se dau prin pesmet calit putin in ulei. Se presara cu zahar pudra. Unele gospodine pun si un praf de scortisoara, pentru aroma.

Pofta buna!

Exit mobile version