Opinia Timisoarei

E strigator la cer ce mi se intampla! Nicolae Robu prezinta casele vandute de Primaria Timisoara sub iscalitura sa, dupa ce DNA a inceput urmarirea penala

TIMISOARA. Dupa ce vineri procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala impotriva lui, alaturi de fostul edil Gheorghe Ciuhandu, si alti fosti si actuali functionari din Primaria Timisoara, Nicolae Robu are o noua reactie.

CITESTE SI: Cum creste Aeroportul Timisoara? Prima schimbare in care se vor investi peste 10 milioane de lei  

Primarul a postat pe Facebook imagini cu cele doua locuinte aflate sub incidenta Legii 112, vandute de municipalitate in timpul mandatului sau si care s-ar numara printre cele aproape 1000 in cazul carora DNA are suspiciuni.

ESTE STRIGĂTOR LA CER CE MI SE ÎNTÂMPLĂ!

DOAR DOUĂ APARTAMENTE S-AU VÂNDUT CU MINE CA PRIMAR CU SUSPICIUNE DE NERESPECTARE A CERINȚEI LEGII 112/1995 DE DEȚINERE DE CĂTRE CUMPĂRĂTORI A CALITĂȚII DE CHIRIAȘ ÎNAINTEA DATEI DE 25.01.1996. IATĂ-LE, SUNT CEL DIN DREAPTA, RESPECTIV CEL DIN STÂNGA DIN CLĂDIREA DIN FUNDUL CURȚII! NU E STRIGĂTOR LA CER SĂ SE VORBEASCĂ DESPRE MINE „LA GRĂMADĂ” PENTRU VÂNZAREA FRAUDULOASĂ A 1000 LOCUINȚE CĂTRE PERSOANE INFLUENTE, CU CAUZAREA UNUI PREJUDICIU DE 40 MILIOANE EURO?!
OAMENI BUNI, EU SUNT CORECT ȘI CINSTIT 100%, NU 99.99(9)%!!!„, noteaza pe Facebook primarul Nicolae Robu care a spus inca de ieri, dupa iesirea de la intalnirea cu procurorii anticoruptie ca in ceea ce il priveste exista doar doua vanzari din 967 investigate de DNA pe care exista semnatura sa de edil.

Cele doua apartamente prezentate de Nicolae Robu se afla in cartierul Fabric din Timisoara, in Piata Aurel Vlaicu.

CITESTE SI: Acuzatiile OFICIALE ale DNA in dosarul caselor nationalizate vandute de Primaria Timisoara! Cine mai este urmarit penal de procurorii anticoruptie, pe langa Nicolae Robu si Gheorghe Ciuhandu?

Edilul sustine ca dosarele pentru vanzarea acestor apartamente pe care el le-a iscalit aveau toate avizele necesare si semnaturile celor responsabili din subordinea sa din Primarie.

Legea e aberanta pentru ca indiferent cine greseste il considera responsabil pe cel din varful institutiei. Unde s-a mai pomenit asa ceva? Atunci pentru ce exista intregul aparat, daca nu are raspundere si aceasta iti revine tie in varful institutiei. Si, presupunand ca a gresit aparatul de specialitate si nu au fost indeplinite conditiile, eu ca primar nu am gresit. Mai mult, am cerut aparatului de specialitate sa mi se spuna, dupa ce s-au semnat contractele cu aviz de legalitate, am cerut sa mi se spuna daca sunt legale vanzarile. Si raspunsul a fost ca a fost totul legal„, a spus primarul Nicolae Robu.

Edilul  reaminteste ca in urma cu 4 ani, s-a cerut Parchetului si Politiei sa investigheze felul in care au fost vandute locuinte din patrimoniul orasului. In doua randuri, la Primaria Timisoara au calcat inspectorii de la Corpul de Control al premierului.

Eu consider ca DNA a facut un lucru firesc si legitim. Pana la urma, in 2013 am cerut parchetului si politiei sa investigheze toate transferurile din proprietatea statului sau municipiului in proprietati private. Am cerut sa se faca lumina, pentru ca si eu ca cetatean am fost indignat cand am vazut cum se duce pe apa Sambetei tot ce s-a agonisit, in folosul unora care de care mai smecheri. Cine a obtinut fraudulos acele avutii trebuie sa dea socoteala. Cum ar fi sa fiu eu nemultumit ca se investigheaza?”, a mai spus Nicolae Robu.

 

Exit mobile version