Opinia Timisoarei

E oficial! Stim de cand merge troleibuzul 11 M de la Timisoara pana la Ghiroda!

TIMISOARA. Au fost stabilite toate detaliile pentru troleibuzul 11 M care va merge in scurt timp pana la Ghiroda.

Prima cursa a troleibuzului 11 M va circula sambata, 12 decembrie.

Maine la ora 12.00 este inaugurarea. Avem aproximativ 10 statii, plus cele din Timisoara. Troleibuzul va circula pana la Gara Mare, pe strada Ghiroda. Se va numi si acesta 11 M„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro primarul de Ghiroda Vasile Cadariu.

Ramane de vazut daca odata cu taierea panglicii se va da drumul si circulatiei calatorilor sau se va intampla precum la Dumbravita, unde linia metropolitana a pornit la 10 zile dupa inaugurare.

Linia metropolitana 11 M va fi o linie independenta fata de troleibuzul 11.

Atentie! Calatorii vor putea merge cu 11 M doar pe baza de card, biletele nu vor fi valabile pentru Ghiroda. Iar abonamentul pentru linia 11 M NU este valabil pentru linia clasica de troleibuz 11.

Cardurile se pot procura, pe baza de buletin, de la chioscurile RATT din Timisoara, iar punctele de vanzare vor fi afisate in statiile din Ghiroda. Cardurile sunt netransmisibile, transmiterea cardului la altcineva se considera frauda.

In urmatoarea perioada, RATT va urmari indeaproape cat de solicitata este aceasta linie metropolitana pentru a stabili daca este nevoie de suplimentarea curselor ori de schimbarea orarului de circulatie pentru 11 M.

Noua linie va avea 10 statii plus cele din Timisoara, capatul din oras fiind in apropierea Garii de Nord, la strada Baritiu.

Practic traseul liniei 11 se prelungeste pe Calea Lugojului. Doua dintre statii vor deservi firmele si reprezentantele din zona, se va intra in Ghiroda pe strada principala, apoi traseul va face dreapta pe strada Ialomitei, urmand pe strada Dunarea, cu intoarcere pe Turda si pe strada Strandului sa isi reia traseul clasic.

Linia Metropolitana 30 si cea interna 29  vor fi desfiintate, odata cu introducerea noului troleibuz catre Ghiroda.

Extinderea liniei de troleibuz face parte dintr-un proiect mai amplu pentru introducerea de linii metropolitane care sa lege Timisoara de doua dintre comunele invecinate: Ghiroda si Dumbravita. Aceasta din urma a fost inaugurata luna trecuta.

Valoarea totala a proiectului de extindere a liniilor de troleibuz catre Ghiroda si Dumbravita a fost de 5,5 milioane de euro, majoritatea bani europeni, cofinantarea fiind asigurata de primariile Timisoara, Ghiroda si Dumbravita.

 

 

Exit mobile version