Opinia Timisoarei

Dupa ce suspina timisorenii cand se plimba prin centru? AMINTIRILE din Timisoara, de pe corso si surogat, care iti starnesc nostalgii

TIMISOARA. Trecerea anilor a adus schimbari importante in centrul Timisoarei. Multi isi mai amintesc insa de perioada in care pe acolo treceau tramvaiele, iar fantana arteziana avea forma unei stele cu cinci colturi.

In vremuri mai indepartate, fatada Operei arata cu totul si cu totul altfel, iar unele fotografii pastreaza amintirea zilelor in care Catedrala nu exista, in schimb centrul era strabatut de un fragment din zidurile de aparare ale cetatii.

Daca stai de vorba cu un timisorean care si-a petrecut cel putin jumatate de viata in oras, dintre care ani multi inainte de 1989, ai ocazia sa afli ce regreta cel mai tare cand isi aminteste de centrul de altadata. E vorba de arome si gusturi pierdute, de care trecatorul grabit de astazi nici macar nu a auzit.

„Era aici, pe colt, unde e McDonald’s acum, un Lactobar. Mancam o mamaliga cu branza si smantana exceptionale. Chiar si cand se mai stricasera vremurile, tot mai gaseam ceva bun. Si imediat dupa colt, o placintarie … merdenele ca acolo n-am mai mancat. Cele cu branza, mai ales, erau delicioase …” isi aminteste o doamna in varsta, asezata la soare pe o banca din centrul Timisoarei.

„Nu o sa uit niciodata o patanie de la placintaria aceea. Iesisem scurt de la serviciu, lucram pe aproape, si am dat o fuga sa-mi iau o merdenea. Eram grabita, sa nu vada sefa ca lispesc, dar tot am lasat in fata doua studente, grecoaice erau, pareau mai flamande ca mine … Si ajunge una din ele la rand si zice ‘douazeci si tinti’. Lua pentru toata grupa … numar repede cate mai sunt in tavi si fac un calcul ca-mi ajung si mie. Si comanda a doua  … ‘douazeci si tinti’ „,  zambeste prietena cu care sta de vorba.

Si tot in centru mai era, dupa floraria care e printre putinele magazine care au rezistat in zona odata cu trecerea timpului, un magazin de stofe, chiar pe colt. Peste drum de el, la parterul cladirii ce adaposteste Camera de Comert,  un aprozar, urmat de un magazin de jucarii.

„De magazinul de jucarii o sa-mi amintesc veci pururi. Eram fascinat de tot ce era inauntru, iar daca ai mei reuseau sa scape de acolo fara sa cumpere ceva, macar maruntis trebuiau sa-mi dea, era un cocos de plastic pe care il incalecai si te legana  pret de cateva minute …”, isi aminteste un domn  aflat in trecere prin fata locului care i-a incantat copilaria.

De la Alimentara de langa magazinul de jucarii, multi copii cumparau biscuiti spritati sau tot felul de bomboane, in timp ce, in vremurile comunismului, parintii se aprovizionau cu cafea cu naut sau, cu putin noroc sau pile, reuseau sa cumpere si altceva decat „nechezol”.

Pe aceeasi parte a centrului urmau cateva magazine de confectii, celebrele ‘Laura’ si ‘Horia’, si o parfumerie care trezeste, si ea, amintirile unor timisoreni mai in varsta.

„Era singurul loc unde mai gaseai ape de colonie folosibile. Aparusera tot felul de farine si triplufarine ingrozitor de dulci, dar aici aveau de lavanda si niste parfumuri varsate, le tineau in recipiente mari de sticla din care-ti turnau in sticlute. Si sampoane aveau bune, chiar si creme …” povesteste o alta doamna.

Ceva mai incolo, spre Cinematograful Timis, locul unui magazin care le-a ramas in minte celor care au fost in centrul Timisoarei la Revolutie. Blanurile ‘prohibite’  din vitrine, din magazin si din depozit, au disparut in acele zile, cand pravaliile din centru au fost, aproape toate, devastate.

Pe cealalta parte a Pietei Victoriei, doar Libraria Eminescu, farmacia de pe colt si restaurantul de la parterul Rectoratului Politehnicii au rezistat in acelasi loc de dinainte de 1989.

Au disparut insa un restaurant expres – ‘impinge tava’ – o alimentara, merceria, magazinul de suveniruri, agentia loto si, poate cea mai regretata de timisoreni, cofetaria Violeta. Printre bunataturile de la cofetarie, piureul de castane este o amintire dupa care suspina si acum multi timisoreni.

Pe latura cu Opera, Materna si-a schimbat mult din amenajarea spatiului interior, dar a rezistat timpului, in timp ce magazinul aflat la parterul Hotelului Timisoara – confectii, suveniruri, sticlarie – a fost desfiintat.

Daca aveti si voi amintiri frumoase din centrul Timisoarei de odinioara, povestiti-le mai jos la comentarii!

SURSA FOTO: Facebook/ Timisoara de altadata / forum.druckeria /transnira.ro

Exit mobile version