TIMISOARA. CSC Dumbrăvița se pregătește pentru noul sezon fotbalistic și a perfectat primul transfer al verii.
Alb-verzii l-au înregimentat pe Bogdan Vasile, mijlocaș ce a semnat o înțelegere pe un sezon cu clubul timișean
Fotbalistul este născut la 2 februarie 1995, la Lipova și a fost format la Academia Gheorghe Hagi. A mai trecut în carieră pe la FCSB, Viitorul Constanța, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, Dunărea Călărași, Politehnica Timișoara, Unirea Slobozia, AFC Odorheiu Secuiesc, Gloria Bistrița, FC Bihor Oradea.
În sezonul trecut a jucat tot la nivelul ligii secunde, la AFC Câmpulung Muscel, pentru care a bifat 22 de prezențe în campionat, dar nu a jucat și în meciul direct cu Dumbrăvița.
„În cursul săptămânii viitoare, vom reveni cu mai multe informații legate de componența lotului de jucători pentru sezonul ce urmează„, au transmis reprezentanții CSC Dumbrăvița.
Șase teste înaintea noului sezon pentru fotbaliștii lui Florin Fabian
CSC Dumbrăvița și-a definitivat în mare parte și seria de meciuri amicale din această vară.
Primul amical este programat la mijlocul săptămânii viitoare, când jucătorii lui Florin Fabian vor întâlni deținătoarea Cupei României la nivelul județului Timiș, CS Sânandrei Carani. Duelul este programat miercuri, 2 iulie, de la ora 18.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” din Dumbrăvița.
Formația alb-verde va juca șase meciuri de verificare, cu 3 adversari din liga 2, unul din Liga 3, iar unul nu a fost încă stabilit. Este vorba de un test programat în 19 iulie, la încheierea cantonamentului de la Tărlungeni (programat în perioada 13-19 iulie).