TIMIȘOARA. CSC Dumbrăvița a pierdut al treilea amical în fața unei rivale din liga secundă din pauza competițională.
CITEȘTE ȘI: Politehnica câștigă primul amical în Turcia. Tineretul alb-violet învins la Timișoara. FOTO
Prima repriză a duelului cu CSC Șelimbăr a fost una echilibrată, dar cu oportunități mai bune pentru alb-verzi. Gondiu a trimis cu capul pe lângă poartă după o centrare a lui Morariu.
În minutul 18, Șelimbărul a deschis scorul, dar reușita a fost anulată pentru un fault la portar. Dumbrăvița putea înscrie până la pauză prin Casap, dar șutul său din lovitură liberă a trecut peste poartă.
Astfel, după primele 45 de minute, scorul era 0-0.
La 5 minute de la reluare, sibienii au înscris după o centrare venită din banda stângă.
Timișenii au continuat să preseze, dar fără a-și crea ocazii mari de a înscrie, și astfel au pierdut cu 1-0 amicalul jucat pe stadionul Vointa.
Acesta este al treilea eșec suferit e echipa pregătită de Florin Fabian în perioada de pregătire. Toate au survenit în fața colegelor din eșalonul secund.
Pentru CSC Dumbrăvița urmează debutul în meciurile oficiale din 2026. Mar5ți, 10 februarie, de la ora 20,
Dumbrăvița va juca împotriva lui FC Argeș în etapa a III-a din faza grupelor Cupei României.
Victorie clară și pentru Ghiroda
Pe lângă divizionara secundă din Dumbrăvița, și echipa de Liga 3, CSC Ghiroda și Giarmata Vii a disputat sâmbătă o partidă amicală. Echipa pregătită de Iulian Muntean s-a impus cu 5-1 în fața echipei de Liga 4, Flacăra Parța.
Pentru echipa din Ghiroda au înscris mai întâi Pop și Roșu, care au și stabilit scorul pauzei, 2-0. În partea a doua, pentru galben-albaștri au punctat Imbroane, Bereczki și Ciovincă.
Următorul test pentru CSC Ghiroda și Giarmata Vii este programat peste op săptămână, chiar împotriva divizionarei secunde din Dumbrăvița.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

