TIMISOARA. Ultima deplasare din play-off-ul Superligii de fotbal feminin programează pentru Politehnica un duel cu vicecampioana României, Csikszereda Miercurea Ciuc.
Înaintea întâlnirii, Ciucul este pe locul al doilea, cu 42 de puncte, în timp ce Poli este a treia, cu 2 puncte în minus. În jocurile din acest sezon, bilanțul este unul echilibrat, fiecare dintre echipe având două victorii, iar un meci s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Formația timișoreană merge la Ciuc după înfrângerea cu 5-3 de acasă în fața Farului.
“Ne-am analizat greșelile din ultimul meci și trebuie să facem tot posibilul să nu le repetăm. Ne dorim să facem un joc bun cu Miercurea Ciuc și să plecăm spre Timișoara cu puncte.“, spune pentru frf.ro Bianca Ienovan, unul dintre golgeterii lui Poli înaintea partidei.
Csikszereda vine după o remiză albă, în deplasare cu Universitatea Olimpia Cluj, dar și după eliminarea din semifinalele Cupei, în fața aceleiași echipe.
“Ne-a mai rămas un singur obiectiv: păstrarea locului doi. Ne pregătim în consecință. Venim după o perioadă lungă în care a trebuit să facem față atât provocărilor fizice, cât și celor mentale. La ultimul meci de acasă nu există scuze! Trebuie să câștigăm și să arătăm adevărata noastră față!”, spune antrenoarea echipei ciucane, Szilvia Szeitl.
Partida dintre Csikszereda Miercurea Ciuc și Politehnica Timișoara este programată duminică, de la ora 13, și va fi transmisă în direct de Pro Arena.
Meciul va fi arbitrat de o brigadă din județul Buzău, cu Diana Ungureanu la centru, ajutată la cele două linii de Bogdan Martinescu și David Cighir.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

