Site icon Opinia Timisoarei

Drumul de lângă Timișoara care va scurta distanța între centură și autostradă. Va fi asfaltat

Un drum pietruit de lângă Timișoara

Un drum pietruit de lângă Timișoara

TIMIȘOARA. Consiliul Județean Timiș va prelua de la comuna Sânandrei un drum de exploatare, de aproximativ 5 kilometri. Acesta a fost pietruit cu fonduri europene și, după ce va fi asfaltat, va scurta distanța între Centura Timișoarei și Autostrada Vestului.

Drumul trece prin satul Covaci.

CITESTE SI: Se redeschide șantierul la Școala 30 din Timișoara. Vechiul constructor a pierdut în instanța procesul prin care bloca noua licitație

Culmea, drumul de la Covaci, este un drum care leagă autostrada de centură și cred că e cel mai apropiat punct de la autostradă la centură.

Descărcarea este de pe A1 în vecinătatea localităților Cerneteaz și Covaci. Drumul spre Cerneteaz până în DJ 691, adică până la Giarmata, este asfaltat. Drumul spre Covaci, care merge direct în centură, în 5 kilometri ești în centură, 5 kilometri de la autostradă la centură prin Covaci, e un drum de piatră, l-am preluat de urgență pentru a face investițiile necesare și a-l pregăti astfel încât să fie tranzitat de către cei care vor vrea să coboare mai repede în centură”, a declarat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.

CJ Timiș mai vrea să preia o bucată de teren, tot în satul Covaci, ca să facă un drum care să ocolească localitatea.

În paralel, discutăm cu primăria și identificarea unui suprafețe de teren pentru a ocoli localitatea Covaci, să nu trecem cu camioanele prin mijlocul localității.

Si, în următoarele 2-3 săptămâni, poate o lună, ar trebui să mai vedeți și alte drumuri preluate, așa cum am preluat de la Moșnița, cum am preluat de la Giroc și mai preluăm, cum am preluat de la Sânmihai, Remetea, și în toată zona periurbană. Încercăm să ajutăm această zonă, și mai ales Timișoara, prin descongestionarea traficului. Pentru că dacă avem mai multe puncte de intrare în oraș, mai multe puncte de descărcare din autostradă, mai multe puncte de urcare pe centură și descărcare de pe centură, înseamnă mai multe puncte prin care intră mașinile și, evident, înseamnă descongestionarea traficului”, a spus Simonis.

Între timp, Consiliul Județean Timiș lurează la o nouă hartă a drumurilor județene.

Lucrăm la o hartă a drumurilor pe care le avem în execuție, în proiectare sau la nivel de intenție, pentru a încerca să vă prezentăm, ori la bilanțul de un an de zile care se apropie, ori în următoarele săptămâni, exact toată harta județului, cu toate drumurile pe care le avem, în proiectare, pe care le-am avansat, le-am început sau urmează să le începem”, a adăugat Simonis.

Consilierii județeni au votat, miercuri, pentru preluarea drumului care va asigura scurtătura dintre Centura Timișoara și Autostradă. Aleșii locali din Sânandrei vor trebui aprobe la rându-le pentru predarea șoselei pietruite.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

 

Exit mobile version