Dragulescu si Robu pot rasufla usurati! Nu exista incompatibilitate intre functia de rector si cea de parlamentar, spun juristii deputati

Deputatul Stefan Dragulescu si senatorul Nicolae Robu, ambii rectori de universitati in Timisoara, dar si parlamentari, nu mai au de ales intre cele doua functii pe care le detin. Acestea sunt compatibile, au decis deputatii juristi.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a decis ca nu exista incompatibilitate intre functia de deputat respectiv senator si cea de rector, urmand sa trimita acest punct de vedere Biroului permanent.

Mai multi membri ai comisiei au argumentat ca parlamentarii care detin si functia de rector nu pot fi declarati incompatibili, deoarece la momentul in care au fost alesi legislatia nu interzicea cumulul de functii.

Conform acestora, Senatul universitatilor este cel care ar trebui sa constate situatia de incompatibilitate.

Deputatii Florian Popa (PSD) si Stefan Iosif Dragulescu (PDL) au cerut conducerii Camerei sa precizeze daca se afla in incompatibilitate cu functia de rector. Mai mult, Dragulescu a precizat ca el considera ca legea nu se poate aplica retroactiv, aceasta deoarece in momentul alegerii sale in Parlament nicio lege nu prevedea incompatibilitatea intre cele doua functii, cea de deputat si cea de rector.

Popa este rector al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, iar Dragulescu al Universitatii de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara.

In Timisoara, Nicolae Robu este rector al Universitatii „Politehnica”, dar si senator in Parlamentul Romaniei. Acesta a a anuntat, odata cu intrarea in vigoare a Legii Educatiei, ca nu va renunta la niciuna din cele doua functii detinute, deoarece a fost ales atat ca rector, cat si ca senator, iar in momentul alegerii cele doua functii au fost compatibile. Mandatul lui Nicolae Robu la conducerea Universitatii Politehnica din Timisoara, expira in primavara anului 2012.

Conform noii Legi a Educatiei, functiile de rectori sunt incompatibile cu cele de parlamentari, urmand ca aceasta regula sa se aplice, cel mai probabil, incepand din mandatul urmator.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. o sa avem un primar rector…

  2. ia de vezi aici wall-street.ro/slideshow/Careers/99569/Cei-mai-bogati-rectori-Cat-castiga-profesorii-care-au-in-grija-480-000-de-studenti.html

  3. Nu mi se pare normal acest lucru,daca as fi in stire de cauza ca unul din acele salarii deloc de neglijat este donat unui orfelinat sau camin de batrini,poate as spune ca acesti 2-3 rectori din articol-pe LINGA ABRAMBURICA(madam Andronescu)as inclina afirmativ…,,Da uite niste intelectuali care nu uita suferinta aproapelui”dar asa sa te umpli de niste bani doar ca sa zici ca ai ce lasa urmasilor,amantelor partidului,pare BURLESC de gen Caragiale….

  4. asa e rumburak, o sa ai un primar rector, in visul tau !

    • replica se dorea sa fie sarcastica 😉

  5. Politistii si militarii nu au voie sa aiba doua joburi. Astia voteaza pentru interesul lor , nu pentru interesele oamenilor care ai voteaza. O sa tinem minte atunci cand vom vota

  6. In linkul indicat de studenrplus 5 din 14 rectori sunt din regiunea vest.
    Nu-i moral sa iei 2 lefuri mari de la stat.
    Sa-mi zica tovi Robu sau Dragulescu un rector deputat sau senator de la o univ. de prestigiu.