Site icon Opinia Timisoarei

Două meciuri europene în fața propriilor fani pentru handbaliști. Poli Timișoara joacă dubla cu lituanienii de la Granitas în propria sală

TIMISOARA. Vești bune pentru iubitorii handbalului din Timișoara și din Banat.

CITEȘTE ȘI: Ponton plutitor de stat la plajă, terasă și teren gonflabil de sport pe apă. Amenajările care vor aduce mai mulți turiști pe Lacul Surduc, în Timiș, vor costa 1,5 milioane euro. FOTO

Clubul alb-violet și adversarii din turul al doilea al Cupei EHF au decis ca dubla de las finalul lunii octombrie dintre cele două să se dispute în sala Constantin Jude.

„SCM Politehnica Timișoara va întâlni formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas în turul secund al EHF European Cup. Cele două echipe au convenit ca ambele manșe să se joace la sala Constantin Jude din Timișoara, iar EHF a parafat această înțelegere. Echipa noastră revine în cupele europene după șapte ani de absență, grație finalei de Cupa României și locului al patrulea din precedenta ediție de campionat„, au transmis reprezentanții SCM Politehnica Timișoara.

Cele două întâlniri sunt programate sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19:30, și duminică, 25 octombrie, de la ora 19:00.

Echipa din Kaunas este cea mai titrată din istoria handbalului lituanian, fiind de 17 ori campioană. În campionatul precedent, Granitas a terminat sezonul regular pe locul al patrulea și apoi a cedat în sferturile de finală.

Granitas joacă atât în prima ligă din Lituania, Lietuvos Rankinio Lyga, acolo unde după 3 meciuri ocupă locul 5, cu o victorie și două eșecuri.

Până la meciul cu lituanienii, Politehnica întâlnește Dinamo în campionat, și va mai evolua pe terenul lui Minaur Baia Mare.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version