Opinia Timisoarei

Doua firme vor consultanta de peste 30.000 de euro pe care administratia Fritz o cumpara ca sa afle cum intocmeste mai bine viitorul contract de curatenie si deszapezire la Timisoara

TIMISOARA. Primaria Timisoara cumpara, iarasi, servicii de consultanta si nu duce lipsa de sfatuitori dornici sa castige un contract de peste 30.000 de euro ca sa ii invete pe cei din administratia Fritz cum sa incheie un contract potrivit de curatenie stradala si deszapezire pentru urmatorii ani.

CITESTE SI: Primaria Timisoara a gasit firma care sa intretina gazonul si sa repare tribunele la stadionul de rugby, cu peste 300.000 de lei 

Firma Transilvania Outsources din Cluj  si PRO LOGYSTIL GARANCY (leader) din Arad, cu Liviu Foghis,  au depus oferte pentru consultanta privind ‘elaborarea studiului de oportunitate si a caietului de sarcini pentru activitatile de salubrizare stradala si curatarea si transportul zapezii de pe drumuri si mentinerea in functiune a acestora pe timp de polei sau inghet – deszapezire in municipiul Timisoara‘.

In urma acestui studiu, municipalitatea urmeaza sa stabileasca daca va merge pe varianta gestiunii directe sau pe cea delegata.

Din documentatie trebuie sa reiasa necesitatea asigurarii si gestionarii eficiente si de calitate a serviciului de salubrizare stradala si deszapezire, dar si adoptarea unor solutii tehnice adecvate si asigurarea unor utilaje performante in vederea cresterii eficientei serviciului.

In plus, municipalitatea vrea si o estimare a valorii viitoarelor bugete de salubrizare pentru durate ale contractului de 4, de 5, de 8 si de 10 ani.

In acest moment, activitatea de salubrizare stradala in Timisoara este impartita in mai multe sectoare.

Viitorul caiet de sarcini trebuie sa contina o multime de specificatii tehnice de la modul in care se vor desfasura operatiunile de curatenie si deszapezire mecanice si manuale, incepand cu latimea, lungimea si suprafetele, tipul de automaturatori multifunctionale pentru deszapezire cu plug si imprastiere de material antiderapant, viteza de deplasare si norma de poluare si pana la frecventa si zilele de desfasurare din saptamana ori norma de productie in metri patrati/ 8 ore/ 1 lucrator.

De curand, Primaria a organizat o licitatie pentru gasirea unei firme care sa masoare strazile din oras. La termenul limita a fost depusa o singura oferta, care se afla in evaluare tehnica. Este vorba despre firma Gauss.

CITESTE SI: O singura firma vrea sa faca studiul care sa arate cat de lungi, cat de late si ce suprafata au strazile, trotuarele, pistele de biciclete si parcarile din Timisoara 

La finalul procedurii simplificate, firma de consultanta care va castiga contractul si care va sfatui administratia Fritz in privinta felului in care trebuie sa arate contractul de curatenie si deszapezire trebuie sa puna la dispozitie un studiu de oportunitate si un caiet de sarcini, dar si sa asigure asistenta tehnica pe perioada derularii procedurii de atribuire. Are la dispozitie 45 de zile ca sa intocmeasca documentatia.

Valoarea estimata a contractului este de 132.415 lei fara TVA, adica aproape 32.000 de euro cu TVA.

In prezent, curatenia stradala este asigurata de SC Brantner Servicii Ecologice SRL, in baza unui contract pe 4 ani, semnat in 2019. Operatorul asigura si curatarea si transportul zapezii de pe strazi si combaterea poleiului, prin operatiuni de curatare manuala si mecanica, imprastirea de material antiderapant etc.

Exit mobile version