Dominic Fritz, oda fara sfarsit lui Dan Barna pentru politica ‘wow’. Raul Olajos: Dacian Ciolos are datele genetice pentru a performa. Ce le-au transmis liderii USRPLUS colegilor inainte de votul pentru viitorul presedinte

TIMISOARA. Membrii USRPLUS Timis se pregatesc si ei sa-si aleaga presedintele. Miercuri, 15 septembrie, de la ora 10.00 incepe votarea, iar vreme de 7 zile acestia isi vor exprima optiunea online pe o platforma dedicata. Va fi organizat si un al doilea tur de scrutin, daca niciunul dintre cei 3 candidati nu reuseste sa adune 50% + 1 din voturile alegatorilor din toata tara. Rezultatul va fi validat in congres peste doua saptamani.

Inainte de startul in alegerile pentru presedintele USRPLUS
Dominic Fritz si Raul Olajos s-au adresat colegilor pe canalele de comunicare interna si fiecare si-a justificat optiunea cum s-a priceput mai bine.

Maine dimineata, la ora 10, incep alegerile interne pentru presedintia USRPLUS. Viitorul presedinte al USRPLUS ne va reprezenta in acest context politic complicat, care arata mai mult ca un camp de razboi. O lupta pe care trebuie sa o purtam in fiecare zi, local si central. Nu exista partid care sa nu ne vrea disparuti, pentru ca acum, dupa aproape 9 luni de guvernare, ceea ce banuiau despre noi, s-a si confirmat in practica: nu suntem la fel. Nu tranzactionam principii, nu ne uitam promisiunile fata de alegatori si, mai ales, nu ne agatam de scaune si de putere, pentru ca scopul nostru e mai mare si miza noastra e pe termen lung.

Avem, ceea ce am invatat in weekend la academia noastra politica, nu doar o etica a convingerilor, ci si una a responsabilitatii. Intre ceea ce spunem si ceea ce facem e o linie continua, nu o prapastie.

Presedintele pe care ni-l alegem ne va conduce prin acest camp de batalie, fara aliati, altii decat simpatizantii nostri, spre alegerile din 2024.

Am cantarit mult decizia mea, mai ales pentru ca pe doi dintre candidati, pe Dan Barna si pe Dacian Ciolos, ii cunosc indeaproape, ii respect mult pe amandoi ca oameni si ca politicieni, optiunea mea pentru Dan Barna are ca fundament si experienta ultimelor saptamani, dar nu numai. Dan Barna a fost capitanul echipei care a construit dintr-o miscare un partid. A canalizat energia civica a unui grup de entuziasti spre actiune politica. Azi avem o baza locala puternica, cu primari, viceprimari, consilieri locali si judeteni. A fost un vicepremier bun, cel mai bun pe care l-a avut pana acum Guvernul Romaniei: prezent, activ, luptator, urmarind cu incapatanare obiectivele pe care ni le-am stabilit pentru guvernare. Dar materialul din care e facut un om politic se vede, mai ales, in momente de criza. Este nevoie de un curaj exponential mai mare sa pleci de la putere decat sa ramai la putere si, Dan Barna a avut acest curaj. A aratat, prin ceea ce a spus si ceea ce a facut, ca regulile, principiile nu sunt negociabile. Ca functiile nu au importanta pentru noi daca, prin exercitarea lor, nu producem transformarile profunde pe care le dorim si le-am promis. A demonstrat libertatea deplina fata de orice fel de presiuni exterioare, pe care doar le banuiesc, si de calcule. A implicat partidul in decizie, a cantarit, impreuna cu Dacian Ciolos si conducerea extinsa, ce pierdem noi si ce castiga oamenii care ne-au ales, increderea ca noi nu-i tradam. Si a actionat in directia pe care am hotarat-o in comun, fara amanare si fara ezitare.

Am marcat inca o diferenta extraordinara pe care am aratat-o, ca partid, in ultimele doua saptamani: liderii nostri politici, candidatii Dan, Dacian, Irineu, au luat o decizie grea, fara sa gandeasca nicio clipa la competitia interna, solidari pentru un bine mai mare. Si deabia asta e ‘wow’ in politica romaneasca.

Nu cred ca PNL n-a luat in calcul, inainte de demiterea lui Stelian Ion, faptul ca si noi suntem inaintea unor alegeri interne. Dar a pariant din nou, si gresit, ca nu pleaca cainele de bunavoie din macelarie, asa cum am auzit ca se spune aici: pentru noi, Romania nu e macelaria politicienilor. Hotararea mea este sa-l sustin si sa-l votez pe Dan Barna presedinte al USRPLUS, care m-a convins, in ultimele luni, ca este un lider si un om de stat, si pentru vremuri bune, si pentru cele grele„, le-a transmis presedintele USRPLUS Timis Dominic Fritz membrilor din filiala.

Raul Olajos: Nu ne multumim cu titlul de vicecampioni

Liderul PLUS Timis, Raul Olajos, le-a transmis si el colegilor un mesaj, inaintea inceperii votului. A fost concis, a facut trimitere la performanta adevarata si la zestrea genetica de care are nevoie un presedinte.

Desi mi-am exprimat deja optiunea in ceea ce priveste alegerile pentru presedintia USR PLUS, alegeri care incep maine la ora 10.00, as dori sa va impartasesc o discutie purtata acum 30′ cu cel mai mare alpinist roman, timisoreanul Horia Colibasanu. L-am intrebat cum de el reuseste sa urce varfurile de peste 8.000 de metri fara oxigen suplimentar si altii nu, desi se antreneaza la fel de mult. Modest, ca orice mare performer, mi-a spus ca, pe langa multa munca, este nevoie de anumite date genetice pentru a performa in alpinismul mare. Capacitatea pulmonara este una dintre aceste conditionari. Adica munca si buna intentie nu sunt suficiente, ele trebuiesc dublate si de date genetice. Ca sa continui rationamentul lui Horia, nu cred ca poti performa la cel mai inalt nivel in baschet fara sa ai o inaltime optima, mai in gluma, nu cred ca Leonard Doroftei mai ajungea campion WBA cu Titi ‘Prosop’ antrenor. Desi sunt convins ca a fost un bun antrenor la un anumit moment, util in evolutia campionului mondial.

Cand spun ca Dacian Ciolos este optiunea mea categorica pentru functia de presedinte USR PLUS, asta am in vedere: are datele genetice pentru a performa in aceasta functie si ne poate duce acolo unde ne dorim, la procentele care sa ne permita o reforma a statului in profunzime. Asta nu inseamna ca Dan Barna nu are meritele lui si abilitatile lui. Si da, nu il ‘tradati’ pe Dan Barna, daca optati pentru Dacian presedinte in acest moment.

Pentru ca vrem sa castigam Liga Campionilor si nu ne multumim cu titlul de vicecampioni nationali„, a transmis colegilor sai Raul Olajos.

Va reamintim, Congresul USR PLUS va avea loc in 2 octombrie la Bucuresti. Presedintele este ales prin votul universal, egal, direct, secret si liber exprimat al membrilor, pentru un mandat de 4 ani. Alegerea acestuia se face prin intermediul unei platforme IT colaborative, simplyvoting, folosind un link pe care fiecare il primeste pe mail, iar rezultatul votului se supune validarii Congresului.

Candidatii nu se lupta doar pentru castigarea alegerilor pentru sefia USR PLUS, ci si pentru majoritatea in Biroul National. Structura de conducere a partidului are 24 de membri (+președintele), care se vor alege de pe cele trei liste de candidati, la Congresul din 2 octombrie.

Pentru funcția de presedinte si-au depus candidatura Dan Barna, Dacian Ciolos si Irineu Darau.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mai plecati mah urat mirositorilor. Nu va mai vrea nimeni in tara asta. Ne-ati inselat toate asteptarile si ne-ati demonstrat ca sunteti o banda de incapabili, infractori, mincinosi si tot ce putea produce mai urat o formatiune politica. USR este cea mai mare mizerie.

  2. Si totusi cine e autorul acestui articol?

    • Opinia lui Robu, trompeta penele, na ca altceva nu stiu sa scriu, ca mie imi placeti tare, dar stiti ca trebuie sa produc comentarii idioate la norma, ca altfel nu-mi dau astia de la USR banii. Si asa nu mai tiu minte de cand nu mi-or mai dat, ca s-a subtiat lista de sponsori. Trag nadejde ca are sa vie si ziua de leafa candva.. Mai bag o prostie si plec ca mi-am terminat tura. Va salut cu respect. Cristi F.

    • Articol platit !

    • Cretinoid PSD-ISTO-hAU(R)SR-IST, pentru tine cine nu laudă șeful pensatilor este dușmanul poporului !!

  3. Parerea mea e ca vi-ati gresit meseria..trebuia sa va faceti influensari…in administratie sunteti zero barat USR plus sau cum naiba v-o chema. Gargara multa..cam atat

  4. Alegeri?
    Pare un concurs de: „Cine are cea mai catifelata limba”.
    Gretosi, libidinosi, buni de nimic. Ca si DoNimic.
    Nu sunteti decat niste FRIPTURISTI frustrati.

  5. Vai de steaua voastră…

  6. Huooo!

  7. Ce au in comun Fritz, Olajos, Barna, Ciolos si cu Cutu ?

    spoiler: nu au simt al penibilului si nici proprietatea termenilor. „Genetic”, „wow”, „exponential” nu descriu politichia de la Dambovita la Bega si de la Bahlui la Somes. Mai degraba „prostie endemica”, „rusine”, „cadere logaritmica” par a fi niste oglinzi ale realitatii.

    Vai noua! Am ajuns sa fim condusi de oameni lipsiti de minte.

    • Esti prea bland .
      Astia sunt gunoaie , marlani , impostori , analfabeti (majoritatea dintre ei ) ,oportunisti sau hoti .
      Nu exista niciodata prea multe cuvinte jignitoare cu care sa faci o caracterizare politicienilor , cei care ar trebui sa ne reprezinte interesele .

  8. Votul nu e secret?
    Barna parca avea un dosar penal cind era pericolul sa între în turul 2.
    Cioloș cind era soldat la securitate nu o supraveghea pe Doina Cornea?
    Oricare cistiga usr tot se duce unde e pnt-cd.

  9. Ce jigodii!!Ptiu!!In lada de gunoi a istoriei e locul lor!!

  10. „Raul Olajos: Dacian Ciolos are datele genetice pentru a performa” ???? Asta e discurs din 2021 ? Poate xagerez, dar pare mai mult un discurs din vremurile cand diferentierea pe baza de rasa era la moda.