Opinia Timisoarei

Doi oameni morti, doua TIR-uri facute scrum si un al treilea avariat, dupa un accident pe drumul ce leaga Timisoara de Baile Herculane

Doua TIR-uri au luat foc, iar un al treilea a fost avariat, in urma unui accident rutier care a avut loc in Slatina Timis, pe DN6, dupa Caransebes, pe drumul ce leaga Timisoara de Baile Herculane. Doi dintre soferi si-au pierdut viata.

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Caras – Severin, vineri dimineata, la ora 8.20 a avut loc un grav acccident rutier pe DN6 in care au fost implicate trei TIR-uri.

”In urma impactului, la unul din cele doua tiruri a izbucnit un incendiu care a cuprins atat cabina cat si remorca, ulterior incendiul propagandu-se si la cel de-al doilea TIR. La fata locului intervin de urgenta 5 echipaje ale Detasamentului de Pompieri Caransebes, din care 1 SMURD, 2 stingere, 1 descarcare, 1 prima interventie si comanda, un echipaj SAJ si Politia. Din nefericire, ambii soferi au fost declarati decedati”, transmite ISU Caras- Severin.

Dupa sosirea echipajelor la fata locului, s-a constatat ca in accident a fost implicat si un al treilea TIR. in acest caz insa, nu sunt victime, fiind avariata doar remorca.

Exit mobile version