Opinia Timisoarei

Doi cerbi de 24.000 de euro, impuscati de braconieri pe un fond de vanatoare al Universitatii de Stiintele Vietii din Timisoara

TIMISOARA. Braconaj, arme clandestine, cerbi valoroși, de 24.000 de euro, toate acestea au facut obiectul unei anchete de amploare a polițiștilor din Timiș. Doi cerbi de 12.000 de euro fiecare au fost împușcați și eviscerați pe un fond de vânătoare care aparține de Universitatea de Științele Vieții din Timișoara.

CITESTE SI: Sofer urmarit de politisti, cu sirenele pornite, prin doua sate din apropiere de Timisoara. Cum l-au gasit

Polițiștii au descins la Șuștra și Belinț, pentru a destructura o rețea infracțională care era specializată în braconajul cinegetic. În urma acțiunii, au fost descoperite trei arme de foc deținute ilegal și peste 1.500 de alice, iar trei persoane au fost reținute imediat pentru 24 de ore.

Grupările vizate de braconieri activau de mai mulți ani pe fondul de vânătoare nr. 41 Cralovăț (Topolovățu Mare), gestionat de Universitatea de Științele Vieții Timișoara (USVT).

Autoritățile suspectează că grupările au acționat nestingherit, profitând de lipsa unui control riguros și de circulația ușoară a armelor din afara țării, în contextul deschiderii frontierelor.

În aceeași zi, spre seară, alți braconieri au împușcat două exemplare de cerb comun, în aceeași zonă, încercând să profite de lipsa autorităților și de posibila reducere a vigilenței gestionarului fondului. Animalele au fost eviscerate în câmp, iar autorii s-au făcut nevăzuți.

Descoperirea resturilor animalelor a avut loc în dimineața zilei următoare, când s-a dat alarma. Polițiștii criminaliști au intervenit la fața locului pentru ridicarea de probe, care sa-i duca pe urmele suspecților.

Potrivit Legii vânătorii nr. 407/2006, vânătoarea ilegală a unui cerb comun în afara sezonului legal de vânătoare implică plata unor despăgubiri de 12.000 de euro pentru fiecare exemplar. În acest caz, prejudiciul total estimat este de 24.000 de euro.

Exit mobile version