Opinia Timisoarei

Directorul Colterm, Cristian Mircea: Consiliul Local poate interzice debransarile in Timisoara

Cristian Mircea este noul director interimar al Colterm. Lucreaza de 3 ani la societatea de termoficare, pana acum a fost director comercial. Are 40 de ani, este casatorit si are 2 copii.

Ati fost numit director interimar al Colterm. Participati la concursul pentru post?

Nu sunt hotarat sa particip la concurs, aici este vorba de un management care trebuie sa semene cu cel privat. Fara o echipa pe care ti-o poti asuma, nu vei putea conduce o societate de acest tip, cu atatea puncte de lucru, cu productie, cu transport, cu distributie, indiferent in ce domeniu este. In momentul in care ai posibilitatea sa alegi echipa si ai sprijin neconditionat din partea Consiliului de administratie, din partea Adunarii actionarilor, atunci cred ca orice om care are capul pe umeri ar raspunde unei asemenea provocari.

E prea mult de lucru? Va puteti alege echipa, pana la urma…

Este foarte mult de munca, dar nimic nu poti sa faci de unul singur. Depinde foarte mult de care sunt conditiile, nu am decis inca. Pana la organizarea concursului mai este timp.

Ce ati gasit la Colterm? Ce va nemultumeste din ceea ce ati gasit cand ati ajuns manager?

Eu provin de aici, am trei ani de zile in Colterm, din care doi pe functia de director comercial. In octombrie 2011 am propus implementarea blocului din Storojinet (n.r. Colterm a investit in distributia pe orizontala si montarea de contoare individuale in acest imobil), ca si element de marketing nou in Colterm, ceea ce nu s-a facut pana acum niciodata. Acest proiect pilot a fost facut de Colterm, pentru a demonstra ca prin contorizarea individuala eficienta este alta, ca scade factura. Factura a scazut cu 15%, noi am lasat si contorul general, dar si contoarele individuale si am facut diferenta.

Discutam despre contorizarea individuala de multi ani. Pana acum de ce nu ati promovat acest proiect pilot?

A fost foarte important sa stim exact care sunt beneficiile si sa nu prezentam ceva fara dovezi, fara sa stim ce s-a intamplat intr-un an, 2012-2013. Prin acest proiect prezentam randamentul, eficienta si cat de benefica este aceasta masura. Din pacate pentru Colterm, este superb ca si societate, dar ca si mentalitate avem o problema: suntem matusalemici. Daca nu schimbam mentalitatea noastra interna, ce sa-i cerem cetateanului, ce sa-i oferim?

Pe ce nu s-a pus accentul pana acum in Colterm? Ce merita o atentie mai deosebita?

Pe reclama, pe reclama societatii, pe beneficiile cetateanului, pe beneficiile societatii.

Deci marketingul a fost zero?

Marketingul a fost aproape de zero, pentru ca nimeni nu a considerat ca marketingul trebuie sa primeasca vreun buget. De-abia din 2011, de cand am ajuns pe postul de director comercial, am reusit sa obtin bani prin Consiliul de administratie, cu ajutorul lor am reusit sa demarez acest proiect si sa-l duc mai departe. Am asteptat sa treaca un an ca sa pot sa ies pe piata cu date concrete, nu cu supozitii, nu cu calcule estimative sau cu privelisti frumoase de tevi aranjate.

Ce trebuie sa stie oamenii despre Colterm? De ce sa ramana bransati la sistemul centralizat de incalzire si sa nu-si puna centrale?

Daca va ganditi ca toata Europa de vest si toata Europa centrala a folosit aceste centrale de apartament inaintea noastra si a renuntat la ele si a trecut din nou la sistemul centralizat de termoficare, daca vorbiti cu profesori universitari in domeniul instalatiilor, constructiilor, care spun ca intotdeauna eficienta cea mai mare exista in sistem centralizat, pot sa spun doar ca trebuie sa ramanem in sistemul centralizat, pentru ca oricum se va impune acest lucru, printr-o hotarare de consiliu local, printr-un proiect european.

Exista posibilitatea ca consiliul local sa impuna asta? Adica e legal?

Sincer, da. Printr-o hotarare de guvern, care exista deja. Avem strategia nationala, nu este data de mine sau de nu stiu cine. Consiliul local trebuie sa zica foarte clar, ca exemplu: cartierul acesta, unde am facut investitii, unde din 2007 pana acum nu a existat nicio debransare, oamenii nu se mai pot debransa, toate debransarile sunt ilegale. Este legal sa faca asta.

De ce nu o face, daca poate?

Pai o face, dar in forma in care o face…

Deci trebuie sa faca investitii serioase inainte sa interzica debransarile?

Intotdeauna ca sa poti sa faci ceva, sa modernizezi ceva, sa activezi in ceva trebuie sa investesti. Ca sa scazi cheltuiala trebuie investitie. Eu zic ca suntem prea saraci sa ne cumparam lucruri ieftine. Dau in jur de 2.500 de euro pe o investitie care in cativa ani imi dau seama ca n-am amortizat-o. Asa dau 1.000 de euro pentru o investitie care imi ramane vreo 30 de ani, cum a fost inainte sistemul de termoficare, cu acele 4 coloane care merg prin fiecare apartament. Oare de ce s-a mers asa? Doar pentru ca comunistii au vrut? Nu, asa era mediul, asa era sistemul si s-a parut ca era benefic. Ce trebuie sa facem noi, Colterm, in situatia asta? Noi trebuie sa mentinem pretul. In conditiile in care toate se scumpesc: apa, curent, gaz, carbune, totul se scumpeste, eu trebuie sa imi mentin pretul. Este un lucru foarte esential pentru mine, ca pretul de productie sa fie de 377, atat cat este el dat de ANR. Eu trebuie sa vin si sa arat ca mai bine produc mai putina gigacalorie, imi scad pierderile din reteaua de distributie si de transport – toate astea se reflecta in pretul de productie al gigacaloriei. Si daca reusesc sa-mi mentin clientii si chiar sa ii atrag inapoi pe cei cu centrale de apartament, in momentul in care mi s-ar da o sansa ca si societate ca in momentul in care s-ar face o investitie intr-o anumita zona, prin hotarare de consiliu local eu sa fiu primul care ofertez agentul termic la acea societate sau mall sau parc industrial sau ce se face, daca refuza oferta mea, in momentul respectiv poate sa mearga pe gaz. Atunci, intr-adevar ar fi un beneficiu real. Atunci, intr-adevar investitia pentru retehnologizare de 50 de milioane de euro ar fi super-rentabila.

Colterm este tot in datorii. Isi poate reveni societatea? Cum poate face profit?

Categoric isi poate reveni. Fara un actionar, care in cazul nostru este Consiliul Local, nu se poate. O parte din datorii sunt istorice. De ce nu se stinge activul si pasivul in acelasi timp, nu stiu sa raspund asta, nu vreau sa intru in partea politica a lucrurilor, eu nu fac politica. Ce pot sa spun este ca se poate. S-a dat OUG 25, care la capitolul 2, articolul 10, eu sunt jurist de meserie, imi spune foarte clar: pierderile din riscul de capital, care la mine sunt de 44 de milioane, pot fi stinse prin majorarea capitalului social cu acordul consiliului local. Deja am o forma de a castiga niste bani. Dar pana nu avem o hotarare de guvern in acest sens, totul este la nivel de discutie.

Cat de mari sunt acum datoriile Colterm, fata de furnizori, fata de banci?

Daca la ora asta calculez veniturile minus cheltuieli, as avea nevoie de 110 milioane, dar asta ar inseamna sa fiu pe zero. Asta fluctueaza de la luna la luna, sunt luni si luni, de incasare, luni mai bune, luni mai rele. Depinde si de cum a fost vremea si alte conditii.

S-a discutat de mai multe ori despre un incinerator de deseuri. Avem proiect, in ce stadiu suntem cu el?

Noi suntem actionari intr-o societate, detinem 20% din actiuni. Licitatia a fost adjudecata pentru constructie, finantarea exista. Asteptam un document de la Bucuresti pentru folosirea terenului si apoi dam ordinul de incepere a lucrarilor. Acel incinerator este benefic, costurile de producere, cel putin teoretic, la ora actuala, sunt mult mai mici decat gazul si decat carbunele.

Ce inseamna pentru timisoreanul de rand?

Poate fi reducerea facturii. Marea problema a Colterm si marea problema a recircularilor este ca consumul de apa calda in oras nu este suficient ca sa ne justifice tot consumul pe care il facem cu o centrala asa de mare. Daca as putea, cu centrala de la IRE, sa ofer consumul de apa calda pe tot orasul, atunci as fi cel mai castigat. De ce marjez pe recirculari si ca trebuie obligatoriu introduse? Tocmai pentru ca stiu ca o sa am un viitor in care o sa pot oferi in preturi normale gigacaloria. Timisorenii vor avea apa calda in permanenta, pe mine ma intereseaza ca atunci cand deschid robinetul sa le vina apa calda. Nici la centrala de apartament nu vine imediat, pana porneste cazanul, pana ii da foc, pana incalzeste, dureaza. Si la noi va fi la fel, va veni apa calda daca nu intr-un minut 2, in 5 minute sigur.

Reprezentantii Primariei Timisoara anuntau, la un moment dat, ca de acel incinerator de deseuri vor beneficia cei care locuiesc in sudul orasului. Doar ei?

Centrala se face la sud, dar reteaua va fi pe tot orasul. Incineratorul doar va fi pozitionat acolo, dar daca are capacitatea necesara, va oferi apa calda pentru tot orasul. In proiect asa scrie, e vorba doar de niste calcule matematice ce trebuie facute.

Ce trebuie sa stie cei care raman bransati la sistemul centralizat de incalzire in cazul in care vecinii lor se debranseaza?

Ce nu s-a facut pana in prezent este redimensionarea instalatiilor. In fapt, inseamna introducerea unor diafragme, vorbesc pur tehnic, in reteaua blocului, pentru ca debitul de apa sa nu mai fie la fel de mare. Una este sa fie 20 de apartament bransate si alta este sa fie 2-3 apartamente. Legea spune ca in momentul in care cineva se debranseaza, trebuie sa isi asigure o alta forma de incalzire. Tot legea spune ca in asociatie trebuie sa existe un singur sistem de incalzire. Majoritatea, cand au dat acordul pentru debransare, inainte de 2007, au zis sa nu se puna rau cu vecinii, fara sa se gandeasca la consecintele asupra lui. Dar efectele sunt de crestere a costului facturii, pentru ca una e aceeasi cantitate de apa sa mearga in instalatii pentru 20 de apartamente si alta e sa mearga pentru 3 apartamente. Si atunci, daca oamenii se uita pe site-ul nostru o sa gaseasca foarte clar ce inseamna redimensionarea instalatiei, de ce este necesara. Totodata, cel care se debranseaza trebuie sa ne aduca dovada redimensionarii instalatiei, lucru pe care nu l-a facut nimeni pana in prezent. Noi il cerem in premiera anul acesta. Obligatoriu e nevoie de aceasta dovada, pentru ca dupa redimensionare, factura celui ramas bransat nu va mai fi de 800 de lei, cand ea era normal 300 si ceva sau maximum 400. Este o realitate.

Exit mobile version