Opinia Timisoarei

Dezastru pe calea ferata. Tren plin cu calatori, sarit de pe linii. Plan Rosu de interventie activat, 120 de oameni evacuati din vagoane

TIMISOARA. Mobilizare de forte duminica dimineata, dupa ce un tren de calatori, in care se aflau 120 de oameni, a deraiat.

Totul s-a intamplat in zona localitatii Baiesti din judetul Hunedoara. Ultimele doua vagoane ale trenului care circula pe ruta Constanta – Arad au sarit de pe linii. Imediat a fost activat planul rosu de interventie, iar mai multe echipaje de pompieri au ajuns de urgenta in zona accidentului.

O femeie a fost smulsa cu tot cu usa si azvarlita in afara trenului, lovindu-se de un stalp. A fost grav ranita. De loc din Constanta, femeia mergea la Arad.

„Dupa sosirea la fata locului a echipajelor ISU Hunedoara, au constat ca in urma accidentului a rezultat o singura victima, cu posibile fracturi la membrele superioare. Dupa acordarea asistentei medicale de urgenta la fața locului, victima va fi transportata la spital. Totodata, s-au facut verificari printre calatori pentru identificarea si altor persoane cu leziuni in urma accidentului, insa celelalte persoane nu au nevoie de ingrijiri medicale. Trenul se deplasa pe ruta Constanta – Arad”, transmit reprezentantii ISU Hunedoara.

O parte dintre pasagerii care se aflau in tren au fost deja transportati in gara CFR Subcetate, altii la autogara din Hateg, in timp ce unii dintre ei vor fi preluati de rude sau prieteni.

Exit mobile version