Opinia Timisoarei

Deszapezirea va fi cand pe rosu, cand pe albastru, la Timisoara. Nicolae Robu: Speram sa nu ninga mult

TIMISOARA. Dupa ce in urma unei licitatii, inca de acum cateva saptamani a fost desemnat operatorul care va face deszapezirea in Timisoara, primarul a detaliat modul in care se va interveni, incepand din aceasta iarna.

CITESTE SI: ‘Cu plata gunoiului la volum, ne vom trezi cu inca un val de mizerie in oras’. Primarul Nicolae Robu e impotriva intentiei RETIM de a schimba sistemul la Timisoara 

Practic, firma care in prezent se ocupa de curatenia stradala in oras, Brantner, a preluat si serviciul de deszapezire si va trebui sa curete zapada de pe toate strazile Timisoarei.

„Speram ca, in consecinta, sa nu mai ninga sau sa nu ninga mult. A nins destul cand nu am avut operator. A castigat licitatia unicul ofertant, Brantner, la valoarea de 31.212.000 lei fara TVA, valoarea contractului fiind pentru un acord cadru pe 4 ani. Se va plati efectiv doar ceea ce se presteaza efectiv”, a spus primarul Nicolae Robu.

Asadar, urmeaza ca deszapezirea sa se faca pe toate cele 1.227 din oras, iar evidenta se va tine pe coduri de culori. Astfel, zonele in care NU s-a facut deszapezirea vor fi marcate cu rosu, iar cele din care s-a curatat zapada vor fi marcate cu albastru.

Pentru prestarea serviciului se vor folosi utilaje multifunctionale de capacitate mare, utilaje multifunctionale de capacitate mica, utilaje cu incarcator frontal, utilaje de transport al zapezii si ghetii, autocisterne. Mijloacele mecanice folosite la deszapezire trebuie sa se incadreze in norma de poluare a motorului minim Euro 3, cu inspectia tehnica in termen. Iar pentru prestarea serviciilor care fac obiectul contractului vor fi folosite 44 de utilaje, dupa cum urmeaza:
-14 utilaje multifunctionale de capacitate mare;
-16 utilaje multifunctionale de capacitate mica;
-4 utilaje cu incarcator frontal;
-8 utilaje de transport al zapezii si ghetii;
-2 autocisterne.

Se vor folosi utilaje dotate cu sistem GPS, puse la dispozitia Primariei pentru urmarirea indeplinirii programului zilnic. Reprezentantii municipalitatii vor avea posibilitatea de vizualizare a traseului parcurs de fiecare utilaj, in timp real, precum si istoricul traseelor parcurse pe toata durata contractului.

Urmatoarele activitati constituie ansamblul cerintelor tehnice de baza pentru prestarea serviciului de deszapezire:
-Curatat manual zapada
-Curatat manual gheata
-Curatat mecanizat zapada si gheata
-Combaterea poleiului si a ghetii prin stropire cu solutie de clorura de calciu (CaCl2)
-Combaterea poleiului si a ghetii prin stropire cu solutie de clorura de sodiu
-sare (NaCl) cu inhibitor
-Imprastiat manual material antiderapant
-Imprastiat mecanic material antiderapant
-Incarcat si transportat zapada si gheata
-Curatat guri de scurgere din reteaua de canalizare

Pana la data de 1 octombrie a fiecarui an, operatorul va trebui sa asigure intreaga cantitate de materiale antiderapante ce va fi folosita pentru combaterea poleiului.
-Clorura de sodiu (sare): minim 1000 tone de stoc;
-Clorura de calciu: minim 100 tone de stoc.
Pe perioada prestarii serviciului de deszapezire stocul trebuie refacut in permanenta si mentinut in asa fel incat sa fie suficient.

In plus, atunci cand va trebui sa fie ridicata zapada de pe strazi, autoritatile vor anunta oamenii, pentru a-si muta masinile, astfel incat sa faciliteze accesul utilajelor de deszapezire, la fel cum se intampla in prezent in cazul curateniei stradale.

Sezonul de iarna e considerat, intre 15 noiembrie si 15 martie. Insa, daca va ninge si in afara acestei perioade, operatorul va interveni.

Contractul cadru este intocmit pe 4 ani, , iar durata fiecarui contract subsecvent este de cate un an de zile calendaristic.

Iarna trecuta deszapezirea in oras a fost asigurata de societatile din subordinea primariei si cu ajutorul detinutilor de la Penitenciarul Popa Sapca.

Exit mobile version