Opinia Timisoarei

Deputatul PNL Timis, Marilen Gabriel Pirtea: ‘Daca nu vom veni cu rezultate concrete, compromisul guvernarii PSD-PNL isi va pierde justificarea’

Într-o zonă istorică a țării în care PSD este văzut ca reprezentând reflexele politice ale trecutului și unde PNL își revendică unul dintre cele mai stabile bazine electorale din țară, guvernarea realizată de PNL și PSD se află permanent în evaluarea cetățenilor și își va da testul rezistenței într-un mod foarte limpede – prin modul în care guvernarea va răspunde la așteptările publicului, prin rezultate concrete pentru Timiș și pentru ansamblul țării, transmit reprezentanții PNL.

Prim-vicepreședintele PNL Timiș, deputatul Marilen Gabriel Pirtea, nu evită să vorbească despre acest subiect sensibil pentru bănățeni și pentru timișoreni – compromisul unei guvernări realizate prin coabitarea dintre PNL și PSD.

Dezbaterea publică accentuează în ultimul timp că traversăm mai multe crize simultane, una economică, ce vine din pandemie, una energetică, dar și o criză legată de războiul declanșat de Federația Rusia în Ucraina. În această situație, complet atipică, busola cetățeanului se va îndrepta cu atât mai mult către rezultatele concrete pe care guvernarea PNL – PSD le va genera, mai ales prin proiectele cu finanțări europene, în primul rând prin PNRR. Noi suntem conștienți că nimic nu va justifica absența rezultatelor și a consecințelor economice pozitive, vizibile, cuantificabile, clare, obținute din aceste proiecte. Toți suntem conștienți că fără să venim cu rezultate concrete în cadrul proiectelor finanțate prin Fonduri UE, mai ales prin PNRR, compromisul guvernării PSD – PNL își va pierde justificarea și vom fi drastic amendați în alegerile din 2024. Prin urmare, acest domeniu, al proiectelor PNRR, este unul de importanță strategică, în aceste finanțări se află șansa de a evita cele mai dure consecințe ale crizelor prin care trece acum și România, alături de toată Europa”, este de părere deputatul PNL de Timiș.

Marilen Pirtea, care este și consilier onorific al primului-ministru Nicolae Ionel Ciucă, mai spune că guvernarea PNL – PSD trebuie să treacă cu succes examenul administrativ al implementării proiectelor importante, cu finanțare europeană.

”Aceste proiecte sunt dependente foarte mult de eficiența unui leadership politic la nivelul guvernului și de buna funcționare a instituțiilor publice. În următorii doi ani vom avea ca prioritate mai ales coerența deciziilor, pentru a obține un grad cât mai înalt al absorbției finanțărilor PNRR, cu respectarea tuturor jaloanelor la care ne-am angajat”, a concluzionat deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.

Exit mobile version