Deputatul de Timis Adrian Pau demisioneaza din PSD si se alatura Pro Romania: ‘Intr-un partid in care conteaza o singura voce si un singur interes, nu se poate coabita’

TIMISOARA. Deputatul PSD de Timis, Adrian Pau a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj in care isi anunta plecarea din PSD si inscrierea in partidul lui Victor Ponta, Pro Romania. Pau, care si cu alte ocazii a criticat PSD spune ca ” intr-un partid in care conteaza o singura voce si un singur interes, nu se poate coabita”.

In postarea sa de sambata, deputatul Adrian Pau, un apropiat al lui Sorin Grindeanu, aminteste ca PSD si-a schimbat propriul Guvern.

In urma cu un an si jumatate, conducerea Partidului Social Democrat a decis sa adauge o fila neagra in istoria politicii romanesti si si-a dat jos propriul guvern in urma unei motiuni de cenzura, una pe care nu am sustinut-o si am refuzat sa o votez. De atunci, PSD a luat-o pe un drum gresit si s-a abatut de la principiile si ideile care ne-au adus de-alungul anilor atatea victorii in luptele politice”, a scris Pau.

Adrian Pau spune ca inca din 2017 a atras atentia ca partidul merge intr-o directie gresita.

Spuneam inca din luna iunie a anului 2017 ca mergem intr-o directie gresita, dar nu am fost ascultat. in tot acest timp, am sperat ca lucrurile se vor indrepta si ca vom reusi sa ne respectam principiile, dar mai ales promisiunile electorale, cele pentru care milioane de romani ne-au votat. Din nefericire, speranta mea s-a naruit, dar nu numai a mea, ci a foarte multor romani care au crezut in programul de guvernare al Partidului Social Democrat si ne-au mandatat pentru a-i reprezenta cu increderea ca vom indrepta multe lucruri”, a mai scris Adrian Pau.

Deputatul mai spune ca a decis sa se alature Pro Romania si a expus si motivele.

Intr-un partid in care delictul de opinie este pedepsit pana la excludere, intr-un partid in care conteaza o singura voce si un singur interes, nu se poate coabita. Am decis ca de astazi sa ma alatur echipei Pro Romania, o echipa in care cred si in care se regasesc multi dintre prietenii alaturi de care am luptat in 2016 pentru scorul istoric reusit de PSD. Plecarea mea la Pro Romania nu inseamna abaterea de la principiile social-democratiei ci, din contra, o lupta pentru consolidarea lor. Le multumesc tuturor colegilor mei din Partidul Social Democrat pentru sprijinul pe care mi l-au acordat in toti acesti ani si ii asigur ca raman acelasi om pe care pot conta mereu”, a mai scris Pau.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bine!!Continuati….sa parasiti psdragnea,TOTI !!

  2. Un gest de înțelepciune!Mai bine mai târziu decât de loc!O sa ramana jegul împuțit și o să dea ordine și tot el o sa execute!In genul:pregătiți arm’! Și în timp ce pune pistolul la tâmplă striga:Foc!!!Ceilalți pesedoi daca nu va treziti,puteți proceda că împuțitul asta de …viitor pușcăriaș!!!Aveți de ales…!