Opinia Timisoarei

Defilare cu torte aprinse, de Ziua Eroilor, la Timisoara! Iata intreg programul!

TIMISOARA. Ziua de 21 mai are o insemnatate aparte pentru militarii romani in acest an. De Inaltarea Domnului celebram Ziua Eroilor, prilej de recunostinta si cinstire a memoriei eroilor romani cazuti pe campul de lupta pentru neatarnarea neamului. In spiritul traditiei europene, in Romania, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sarbatoare nationala.

In Garnizoana Timisoara vor avea loc joi ceremonii-militar religioase si depuneri de coroane de flori.

Incepand cu ora 09.00, se vor depune coroane si jerbe de flori la Monumentul ridicat pentru cinstirea eroilor cazuti in teatrele de operatii din Afganistan si Irak, situat in incinta Batalionului 32 Infanterie „Mircea“ din  strada Chisodei nr. 125.

Activitatile continua la Monumentul Crucificarii ridicat in memoria eroilor Revolutiei din ’89, unde, la ora 12.00, va avea loc o ceremonie militar-religioasa si se vor depune coroane de flori.

La ora 14.00, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, vor fi depuse coroane si jerbe de flori, la monumentele eroilor Revolutiei din Decembrie 1989, eroilor romani, francezi, sarbi,  germani si sovietici, cazuti la datorie pe teritoriul national in Primul si al Doilea Razboi Mondial.

Sarbatoarea se incheie cu o Retragere cu torte, care incepe la ora 21.30 la Monumentul Eroilor Revolutiei din Calea Lipovei si continua pe traseul: Piata Marasti, strada Marasesti, Piata Victoriei, Parcul Central, Monumentul Ostasului Roman, Catedrala Mitropolitana, Piata Victoriei, strada Alba Iulia si Piata Libertatii.

Exit mobile version