TIMIS. Dupa victoria la 0 in primul meci de campionat, la Pitesti, voleibalistele de la CSM Lugoj au avut o evolutie solida si in prima partida jucata in acest sezon in fata propriilor suporteri.
CITESTE SI: Timisoara versus Brasov, dupa 13 ani, in prima liga de baschet. Duel interesant sub panou
Lugojul a dominat primul set al intalnirii cu Rabotnicki Skopje din primul tur al Challenge Cup. Lugojencele s-au distantat repede pe tabela de marcaj, reusind sa inscrie 6 puncte, pana ca formatia macedoneana sa reuseasca unul. Jocul a continuat cu timisencele la conducere permanenta. Apararea lugojeana nu le-a permis macedonencelor sa se apropie la mai mult de 6 puncte si s-au impus in cele din urma cu 25 – 18.
CSM Lugoj a evoluat in acelasi fel si in actul al doilea al intalnirii, insa de aceasta data diferenta la final a fost mai mare, de zece puncte, 25 – 15.
Setul al treilea a inceput cu formatia oaspete in prim plan, care a condus cu 2-0 si 2-1, dupa care fetele lui Ugljesa Segrt au preluat initiativa si au dominat actul. Scorul final a fost 25-17.
Al doilea meci intre cele doua echipe se va disputa tot la Lugoj, miercuri, tot de la ora 18:30.