Opinia Timisoarei

De rasul curcilor. Nu poate fi taiata panglica luni la noul Terminal de la Aeroportul Timisoara. Dupa ce a anuntat inaugurarea, conducerea s-a trezit n-are autorizatie de securitate la incendiu

TIMISOARA. Trebuie amanata inaugurarea noului Terminal de Sosiri Externe de la Aeroportul International Traian Vuia Timisoara, aceasta desi conducerea a trimis deja invitatii la festivitatea programata luni dimineata in prezenta ministrului Transporturilor Catalin Drula.

Pentru ca nu a depus toata documentatia la timp, conducerea aeroportului n-a primit autorizatia de securitate la incendiu pentru cladirea noua, astfel ca aceasta nu poate fi data in functiune pana cand nu are toate avizele necesare.

Va reamintim, darea in folosinta a Terminalului de Sosiri Externe era programata pentru luni, 12 iulie, la ora 9.00, insa aceasta nu mai poate avea loc.

Aceasta, desi au fost trimise invitatii oficialitatilor si presei inca de acum doua zile, ministrul Transporturilor fiind pus astfel intr-o situatie cel putin stanjenitoare.

UPDATE: La scurt timp dupa ce opiniatimisoarei.ro a anuntat amanarea inaugurarii din cauza faptului ca Terminalul nu are autorizatie de securitate la incendiu, reprezentantii Aeroportului Timisoara au trimis o informare in care sustin ca evenimentul de punere in functiune nu va avea loc intrucat ‘echipa de comunicare a AIT a facut o eroare‘ cu privire la data.

Va informăm că vizita de lucru a Ministrului Transportului și Infrastructurii anunțată pentru  data de 12 iulie 2021, de către Aeroportul Internațional Timișoara ”Traian Vuia”, nu va avea loc la această dată. Eroarea aparține echipei de comunicare a Aeroportului Internațional Timișoara.
Ne cerem scuze pentru informația eronată, vom reveni către dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil cu detalii despre data și programul vizitei de lucru.
Aerogara pentru sosirea curselor externe are o suprafata de aproape 5000 mp si a fost ridicata cu o intarziere de mai bine de un an„, transmit reprezentantii Aeroportului International Traian Vuia Timisoara.

Va reamintim, lucrarile la noul Terminal de Sosiri Externe au inceput in ianuarie 2019 si trebuiau sa fie gata in aprilie 2020. Valoarea investitiei se ridica la peste 30 de milioane de lei. Jumatate din suma provine din bugetul aeroportului, iar restul din fonduri europene si de la bugetul de stat. Va deservi peste 500 de pasageri simultan.

Odata cu operationalizarea noii aerogari, durata de asteptare pentru intrarea in tara prin Aeroportul din Timisoara se va reduce la jumatate. Mai mult, datorita cfluxurilor de bagaje foarte bine puse la punct este putin probabil ca vreunui pasageri sa i se rataceasca geamantanele.

Va reamintim, proiectul de investitii privind construirea noului Terminal de Sosiri Curse Externe, in valoare totala de 30,35 milioane de lei, a fost evaluat si avizat favorabil in anul 2018, apoi a urmat etapele stabilite pentru lucrarile de construire. Ar fi trebuit sa fie gata in primavara lui 2020, insa pandemia a dat planurile peste cap si s-au inregistrat intarzieri.

Terminalul de Sosiri Externe nu este singura investitie majora de la Aeroportul Timisoara. In anii urmatori va fi ridicata in continuarea acestei cladiri o aerogara de Plecari Externe. Suprafata acesteia va fi de 12.000 de mp. Va avea 18 ghisee de check in si 6 fluxuri antitero. Valoarea investitiei este aproximativ 40 de milioane de euro si ar trebui sa fie gata in 2023, cand Timisoara devine Capitala Culturala a Europei.

FOTO: Forum STPT/Freeflow77

Exit mobile version