Site icon Opinia Timisoarei

De la volan, direct în Arestul Poliției. Șoferiță din Timiș cu alcoolemie de 1,19 la mie oprită de polițiști pe autostradă

TIMIȘOARA. O tânără din Timiș putea produce o nenorocire pe autostradă, dacă nu era oprită de polițiști.

CITEȘTE ȘI: Accident la Timișoara. Șofer fără permis răsturnat cu mașina într-un sens giratoriu

Șoferița circula de la Râmnicu Vâlcea către Deva și a fost trasă pe dreapta de agenții de la Rutieră în apropiere de Orăștie.

Tânăra a fost legitimată și pusă să sufle și în aparatul etilotest. Aici a apărut și surpriza.

Polițiștii rutieri din cadrul Biroului de Poliție Autostradă A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat, pe Autostrada A1, la km 330 (zona Orăștie), o conducătoare auto în vârstă de 36 de ani, din județul Timiș, existând indicii că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, au fost recoltate probe biologice de sânge necesare stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Persoana urmează a fi prezentată unității de parchet, în vederea luării măsurilor legale.“, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

Exit mobile version