TIMIȘOARA. Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a anunțat că reia încasarea taxelor și impozitelor locale din data de 19 ianuarie, atât la ghișee, cât și online.
Până la această dată, sistemul informatic este actualizat în urma modificărilor impuse de legislația națională, fiind astfel asigurat un calcul corect al obligațiilor fiscale.
”Reamintim, actul normativ a modificat valoarea în lei pe metru pătrat, de la 1.490 lei la 2.667 lei. Totodată, reducerile acordate în funcție de vechimea imobilului, nu se mai aplică. Până în anul 2025 inclusiv, aceste reduceri erau de 10%, 30% sau 50%. Municipalitatea a menținut cota de impozitare la nivelul anului trecut, respectiv 0,1%. Spre exemplu, pentru un apartament cu o suprafață de 55 mp, situat în zona A, impozitul anual datorat în anul 2026 este de 515 lei, comparativ cu 248 de lei în anul 2025 pentru un imobil care beneficia de o reducere de 10% sau cu 193 de lei pentru un imobil care beneficia de o reducere de 30%.
Pentru mijloace de transport, legislația a impus norma de poluare ca element suplimentar în formula de calcul, alături de capacitatea cilindrică a motorului. Astfel, pentru un autoturism cu capacitate cilindrică de 1.598 cmc, impozitul anual este estimat la aproximativ 230 lei în cazul autovehiculelor cu norme de poluare Euro 0–3 și la circa 200 lei pentru autovehiculele cu norma Euro 6. În cazul autoturismelor hibride cu emisii de peste 50 g CO₂/km, impozitul anual este de aproximativ 200 lei. Pentru autoturismele electrice este stabilit un impozit anual de 40 de lei”, a transmis Primăria Timișoara.
Cei care își plătesc impozitele până la data de 31 martie 2026 vor beneficia de o bonificație de 10%
Până la data de 19 ianuarie 2026, programul cu publicul al Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara va continua într-un regim adaptat. Compartimentul Consiliere Cetățeni și Registratură va prelua și va înregistra declarații fiscale privind clădiri și terenuri, atât la registratura din str. Aristide Demetriade nr. 1, cât și prin e-mail, la adresa office@dfmt.ro.
Compartimentul Încasări Bugetare va încasa amenzi și taxe fără debitare, precum taxele pentru eliberarea cărții de identitate, taxele pentru utilizarea temporară a domeniului public, taxele judiciare de timbru și alte taxe similare.
De asemenea, serviciile de specialitate vor elibera certificate de atestare fiscală exclusiv în situațiile în care acestea vizează bunuri impozabile pentru care nu este necesară prelucrarea informatică a datelor patrimoniale.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

