Dan Dinu, finantator RCM Timisoara: Cea mai apropiata varianta pentru jucarea meciurilor din Challenge Cup este ‘Dan Paltinisanu’

Finantatorul RCM Timisoara, Dan Dinu, va reprezenta rugby-ul timisorean la Bucuresti. Vicepresedintele campioanei a fost ales in Biroul Federal al FRR si promite ca va incerca sa aduca mai multe schimbari in rugby-ul romanesc.

Domnule Dinu, cand incepeti efectiv munca de membru al Biroului Federal?

Vreau sa asist mai intai la prima sedinta, sa vad care sunt exact atributiile, din punct de vedere al statutului Federatiei Romane de Rugby si apoi sa vad ce se poate face in plus.

Cand ati luat decizia sa faceti acest pas si sa candidati?

Decizia am luat-o anul trecut. Clubul timisorean avea nevoie de un reprezentat in Biroul Federal, mi se pare normal ca un club ca si Timisoara sa poata sa aiba un vot acolo si nu altii sa decida asupra soartei lui.

Ati spus inca dinainte de alegeri ca vreti sa incercati sa schimbati cate ceva. E deschisa Federatia la schimbare?

Absolut! Totdeauna a fost deschisa.

Si unde a fost problema de pana acum nu s-au facut aceste schimbari?

Exista foarte multe persoane care vin din rugby-ul de dinainte de Revolutie, mentalitatile la unii au ramas aceleasi, vrem sau nu sa recunoastem. Cred ca asta e una dintre cele mai mari probleme. Iar dupa Revolutie a aparut o structura diferita fata de cea dinainte de ’89, cand banii veneau de la stat, fiecare trebuie sa se autofinanteze, iar de aici apare o alta problema.

Apropo de asta, se pot gasi in vremurile actuale, in Romania, investitori pentru rugby?

In orice sport se pot gasi investitori, doar trebuie sa-i cauti. Trebuie gasita o strategie: cum te adresezi acestor oameni, cum pot fi sustinuti de FRR, cum pot fi sustinute cluburile, pana o sa dea rezultate. E clar ca nimic nu o sa dea rezultate peste noapte, dar in doi-trei ani o sa dea! Eu sunt adeptul popularizarii rugby-ului fara foarte multe costuri. si sunt multe lucruri care se pot face si fara multe costuri.

A mai crescut interesul pentru rugby?

Cu siguranta! si o sa creasca si mai mult, depinde insa si de cine va investi in aceste echipe si de planul de dezvoltare al Federatiei Romane de Rugby. in momentul de fata cred ca unul din punctele forte este si partea de media pe care o dezvolta.

Ati spus ca vreti sa faceti cateva deplasari in tara sa vedeti exact problemele cu care se confrunta cluburile…

Da, m-ar interesa toate zonele rugbystice din tara, dar e clar ca nu pot sa merg in toate centrele, pentru ca sunt foarte multe. in special am, deocamdata in vedere cateva zone din Moldova, care au o traditie foarte mare in sportul acesta si Brasovul, de unde in ultimii ani au venit multi jucatori valorosi pe liniile de trei sferturi.

Care credeti ca este cea mai stringenta problema din rugby in acest moment?

Eu cred ca in acest moment cel mai important lucru e cresterea in valoare a competitiei interne, pentru ca aceasta competitie interna a contribuit si la rezultatele pozitive din ultimul timp ale Nationalei.

Si cum s-ar putea face acest lucru?

De fapt, in opinia mea,e nevoie de doua directii de dezvoltare in rugby, una legata de seniori si cealalta legata de copii si juniori. La nivelul copiilor, perioada e insa foarte lunga, o sa fie o perioada de 8-10 ani de zile, pentru ca investitiile in copii sa poata fi materializate cu rezultate, sa se poata vedea performanta si consider ca pana cand va veni ceva din spate sa umple golul echipelor de seniori, e nevoie de investitii in jucatori de afara.

Apropo de copii, s-a inceput si la Timisoara un proiect, se vorbeste de o Academie de rugby…

De fapt proiectul nu e inceput, pot spune ca e inca la stadiul de dorinta. La Timisoara ne-am dori sa reusim sa creem o baza materiala solida, ca in viitor sa putem sa aducem copiii la rugby, sa primeasca aici o educatie, sa isi poata desfasura activitatea intr-un cadru organizat, sa fie un fel de selectionata a tarii la acest nivel. Ne vom adresa in special jucatorilor de nivel foarte bun din tara. La nivel de rugby juvenil, e nevoie de o investitie si la nivelul antrenorilor.

Aveti sprijinul autoritatilor pentru asta?

Da, suta la suta. Chiar vrem sa le multumim pentru asta, nici nu ma asteptam sa se implice atat de mult.

Pe plan national cum ati simtit ca a fost perceputa alegerea dumneavoastra in Biroul Federal?

Am obtinut un numar mare de voturi, ceea ce inseamna ca imaginea mea la nivelul rugby-ului este una buna, as vrea sa nu insel votul alegatorilor, sa simta ca prin venirea mea acolo s-a intamplat ceva. Cu siguranta nu se va simti in viitorul apropiat, dar in trei-patru ani eu sper sa existe niste rezulatate care sa confirme lucrul asta.

E mai usor in rugby sa incerci anumite schimbari decat in fotbal?

Nu putem face comparatie cu fotbalul, pentru ca in primul rand banii care sunt acolo sunt incomparabil mai multi, si tocmai acesti bani nasc si aceste mici razboaie din jurul acelui sport.

S-au stabilit echipele care vor participa in SuperLiga sezonul acesta?

In momentul de fata sunt sase echipe sigure, cu semn de intrebare este inca CSM Bucuresti. Daca vor ramane sase echipe, sistemul de joc cred ca va fi schimbat. Acest lucru ar putea avea o parte buna, pentru ca va creste calitatea echipelor, fiindca, mai devreme sau mai tarziu jucatorii de la CSM vor fi absorbiti de celelalte echipe din SuperLiga, insa, totodata ar fi o pierdere, s-ar pierde o echipa. Aici trebuiesc luate masuri, Federatia ar trebui sa se implice sa mai sustina macar inca doua echipe care sa poata evolua in SuperLiga.

Cum stati cu demersurile pentru Challenge Cup?

In mai o sa fie prima discutie. intre timp noi am mai discutat si cu reprezentanti ai Federatiei, sunt mai multe variante. O varianta ar sa participe in Challenge Cup o singura echipa romaneasca, campioana Romaniei si selectionata ”Lupii” sa ramana o echipa de pregatire a lotului national. Ramane sa mai avem discutii in martie. In rest, in ce ne priveste, nu ar fi probleme in privinta participarii. Doar in privinta stadionului. Pentru ca ne dorim foarte mult ca aceste meciuri sa se joace la Timisoara, vrem sa popularizam rugby-ul aici, trebuie sa intoarcem ceva din ceea ce am primit de la autoritati, avand in vedere ca implicarea lor este mai mare anul acesta si pana la urma vorbim de banii timisorenilor.

Cea mai apropiata varianta pentru jucarea meciurilor din Challenge Cup care este? „Dan Paltinisanu“ sau „CFR“?

„Dan Paltinisanu“. Cred ca investitiile in stadionul „CFR“ o sa fie destul de mari, poate nu se reuseste omologarea stadionului pana atunci. La „Dan Paltinisanu“ e chestie doar de trasat terenul si de pus buturi. Cred ca vom juca in Challenge Cup pe Dan Paltinisanu.

Citeste mai multe pe www.fortaviola.ro!

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ca sa distrugeti gazonul acolo.imi place rugby dar nu stricati si asa destul de fragilul gazon de pe DP.