Dan Diaconu candideaza singur pentru presedintia PNL Timisoara. Vezi reactia lui Petru Ehegartner!

TIMISOARA. Dan Diaconu, cel care acum este viceprimar al municipiului Timisoara, din partea PNL, va candida de unul singur pentru functia de presedinte al PNL Timisoara. Actualul presedinte, senatorul Petru Ehegartner nu si-a mai depus candidatura.

Astazi (marti – n.r.) a fost ultima zi in care liberalii si-au mai putut depune candidaturile pentru functii in cadrul organizatiei municipale a partidului, iar pentru cea de presedinte candideaza doar Dan Diaconu.

Actualul presedinte, senatorul Petru Ehegartner, s-a gandit pana in ultima clipa sa isi depuna candidatura, insa nu a mai facut-o, ramanand cu frustrarea ca i s-a scurtat mandatul.

Nu mi-am depus candidatura pana in ultimul moment. Am stat in cumpana,  daca sa candidez sau nu si decizia finala a fost sa nu candidez. Organizatia se imparte pentru ca am sustinatori si contracandidatul  ar fi avut si el sustinatori si aceasta imparteala nu e un lucru bun pentru organizatie. Pot sa trec peste o frustrare, ca mi s-a scurtat acest mandat, dar am ajuns senator din partea PNL, pentru mine e un lucru pe care il pretuiesc. A fost aceasta disputa. Mie mi s-ar fi incheiat mandatul pe 10 mai 2014. A fost o decizie  locala. Am avut mai multe discutii cu domnul Nicolae Robu (presedintele PNL Timis – n.r.). El a fost de partea statutului si a recomandarii facute de secretarul general, dar Biroul Permanent e suveran. Domnul Robu s-a abtinut la vot”, a declarat Petru Ehegartner.

Petru Ehegartner ramane, astfel, cu functia de senator si membru in Biroul Permanent Judetean al PNL Timis.

Alegerile pentru functiile de conducere in cadrul PNL Timisoara vor avea loc joi, 23 mai, incepand cu ora 18.00, la Filarmonica Banatul din Timisoara.

Biroul Permanent Municipal al PNL Timisoara este format din 30 de persoane, dintre care: 1 presedinte, 20 de membri plini, 7 supleanti. Pe langa acestia, din birou fac parte cu drept de vot cei doi presedinti ai TNL Timisoara, respectiv OFL Timisoara. Pentru pozitiile de membri in BPM Timisoara s-au inscris 56 de liberali.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dan parea un tip de caracter. Pacat ca a intrat in aceste jocuri. Nu cred ca va fi iertata aceasta ambitie la anii pe care ii are. Nimic si nimeni nu e vesnic pe functie. Sa speram ca nu se termina acest partid cu acesti papusari!

  2. subscriu la cele scrise mai sus.
    ce fel de experienta politica are dl diaconu?
    are prestanta necesara de a conduce pnl timisoara?
    de buna seama ca este si el un orzac,impins de la spate pe scena politica si care nu are mari sanse sa aduca ceva nou.
    in fapt o „papusa” a dlui robu!
    macar dl ehegartner avea prestanta ca sa nu spun prestigiu…

  3. o catastrofa ca viceprimar