Opinia Timisoarei

Cum va arata baza sportiva moderna de aproape 1 milion si jumatate de euro din zona Mircea cel Batran, de la Timisoara. Foto si video

TIMISOARA. Amenajarea unei noi baze sportive pe strada Mircea cel Batran intra intr-o noua etapa.

CITESTE SI: Concert de muzica clasica in Vinerea Mare la Muzeul National al Banatului din Timisoara 

Daca in urma cu o luna a inceput demolarea vechilor cladiri din beton si tabla ce mai erau in picioare pe batranul stadion pe care candva juca Dacia Timisoara, acum s-a facut un nou pas important spre realizarea unei baze noi. Se poate cauta o firma care sa se ocupe atat de proiectul tehnic, cat si de executie.

Arena sportiva de pe str. Mircea cel Batran va fi refacuta. Am semnat astazi(n.r. joi) documentele pentru a fi scos la licitatie proiectul tehnic si executia. Este nevoie de infrastructura sportiva in Timisoara!„, a anuntat viceprimarul Timisoarei, Cosmin Tabara.

Edilul a prezentat si un filmulet care ne arata cum va arata viitoarea baza.

VEZI IMAGINILE AICI! 

Lucrarile de demolarea a cladirilor care se afla in zona fostului stadion Dacia, dar si a tribunei metalice ar urma sa se incheie in luna iulie a acestui an.

Noua baza sportiva urmeaza sa fie ridicata pe un teren de 8927 de mp. Complexul va fi format dintr-un un teren de fotbal, cu o suprafata sintetica si dimensiuni conform reglementarilor FIFA, si va fi dotat cu o tabela de marcaj.

Langa terenul cu suprafata sintetica va fi amenajat inca unul, de dimensiuni mai mici, pe care se va putea juca handbal, baschet sau minifotbal. De asemenea, baza sportiva este prevazuta si cu o pista de atletism de 50 de metri cu suprafata din tartan.

In cadrul complexului urmeaza sa fie ridicata si cladirea administrativa pentru vestiare, grupuri sanitare, un cabinet medical, o sala multifunctionala, birouri, un punct de paza si o zona de depozitare. Deasupra constructiei va fi amenajata o tribuna, cu 437 de scaune, dispuse pe 7 randuri separate, in 3 sectoare.

Este planuita si amenajarea a 25 de locuri de parcare pentru autoturisme si tot atatea pentru biciclete.

In zona urmeaza sa fie plantati 38 de arbori, un aliniament nou de vegetatie pe strada Ciocarliei, arbusti si gazon de tip rulou pe langa vegetatia existenta si va fi montata o instalatie pentru irigat zona verde. De asemenea, urmeaza sa fie amplasate banci si cosuri de gunoi si va fi montat si un sistem de iluminat ambiental.

Valoarea totala a obiectivului de investitii este de 6.708.102,89 lei inclusiv TVA, adica aproximativ 1,4 milioane de euro. Banii vor proveni din bugetul local, dar municipalitate va cauta si alte surse de finantare.

Exit mobile version