Opinia Timisoarei

Cum arata noua poarta de intrare in Timisoara, de pe Calea Lugojului? Incep lucrarile la alta! FOTO!

TIMISOARA. „Timisoara, orasul declansarii Revolutiei romane din decembrie 1989”! Asta scrie pe noua poarta de intrare in capitala Banatului. Aceasta cu toate ca primarul Nicolae Robu anuntase ca va pune un alt text pe ea: „Timisoara, orasul initierii Revolutiei romane anticomuniste din 1989”.

Lucrarile pornite la inceputul lunii mai sunt aproape gata si putem admira deja intrarea de pe Calea Lugojului.

Daca va asteptati sa vedeti o intrare mov in Timisoara, ar trebui sa stiti din start ca oficialii primariei au ales sa o faca… gri. Lucrarea este aproape gata, mai sunt doar cateva detalii de pus la punct. In dreptul numelui se afla steagul Uniunii Europene, dar si steagul Romaniei, iar intr-o parte au fost trecute orasele infratite ale capitalei Banatului.

Muncitorii firmei Stareto SRL, care a primit prin incredintare directa lucrarea, au demontat structura veche, au facut interventii pe consolele verticale, dar si pe grinda metalica orizonata. Practic, au reparat intreaga structura. Poarta de intrare de pe Calea Lugojului va avea si sistem de iluminat, dupa spusele purtatorului de cuvant al Primariei Timisoara, Alina Pintilie.

Aproape 56.000 de euro investeste Primaria Timisoara in prima poarta complet refacuta. Municipalitatea a primit si o sponsorizare pentru aceste lucrari: 20.000 de lei, atat pentru intrarea de pe Calea Lugojului, cat si pentru cea de pe Calea Aradului. In contractul de sponsorizare scrie foarte clar ca „portile nu vor fi marcate in niciun fel cu simbolurile sponsorilor”.

Primarul Timisoarei ne declara, la inceputul anului, ca e posibil ca anul acesta sa inceapa lucrarile si la intrarea de pe Calea Aradului. Iata ca, saptamana viitoare, muncitorii se vor muta la intrarea de pe Aradului, pentru a o pune la punct si pe aceea.

Cel mai probabil lucrarea va fi executata de aceeasi firma. In bugetul orasului de anul acesta au fost pusi deoparte 700.000 de lei, adica aproape 160.000 de euro, pentru modernizarea portilor de intrare in oras.

Exit mobile version