Cum ajungeau soferii sa plateasca parcarea 25 de lei/minut la Timisoara? Patronul de la Ingerii Galbeni Razvan Nedelcu da cu subsemnatul

TIMIOSARA. In urma perchezitiilor facute joi dimineata la sediile firmei Ingerii Galbeni si acasa la patron, politistii au ridicat documente si calculatoare.

CITESTE SI: Perchezitii la Ingerii Galbeni, in Timisoara! Ce cauta politistii la sediul firmei si acasa la Razvan Nedelcu? FOTO si VIDEO!

Mascatii de la trupele speciale si ofiterii de la Investigatii Criminale au facut 3 descinderi pentru cercetari intr-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara, in care au fost conexate 16 plangeri penale din partea soferilor care sustin ca au fost santajati si amenintati de Ingerii Galbeni, dar si ca le-au fost avariate masinile ridicate de firma de tractari auto.

Razvan Sorin Nedelcu si sotia sa Delia Florica au fost dusi la audieri.

Potrivit anchetatorilor, „Nedelcu Razvan Sorin si Nedelcu Delia Florica, reprezentanti ai SC i.G.A. SRL si SC B.T. SRL, in perioada 2015 – 2016, a 16 infractiuni concurente de santaj, prevazute de art. 207 alin. 1 si alin. 3 din Codul Penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal., constand in constrangerea, prin amenintarea cu pierderea folosintei autovehiculelor aflate in parcarea de pe str. Miresei nr. 1 din Timisoara prin transportarea acestora la punctul de lucru al societatilor si suportarea astfel a unor costuri suplimentare considerabile (cca 25 lei/minut), indreptata impotriva persoanelor vatamate pentru ca acestea sa dea diferite sume de bani reprezentand taxa de deblocare a rotii autovehiculelor/de ridicare/de depozitare/de urgenta, dupa caz, savarsite in scopul de a dobandi in mod injust un folos patrimonial„.

In perioada iunie 2015-noiembrie 2015, au pus la dispozitia angajatilor aflati in parcarea de pe str. Miresei nr. 1 din Timisoara  dispozitivele de blocare a rotilor, autoutilitarele pentru ridicarea autoturismelor parcate pe locurile inchiriate de societatile pe care le reprezinta, casa de marcat, au ocupat partial, fara temei legal/contractual, locurile de parcare de pe str. Miresei nr. 1 din Timisoara apartinand altor persoane juridice, pentru ca cei 16 soferi ce s-au indreptat acum impotriva lor sa fie obligati sa parcheze pe locurile de parcare inchiriate de Ingerii Galbeni, se arata intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Judecatoria Timisoara.

Ulterior, pe autoturismele victimelor au fost montate dispozitivele de blocare a rotilor de catre angajatii firmelor care stateau ascunsi in diferite autovehicule.

Anchetatorii mai spun ca sotii Nedelcu au instruit angajatii cu privire la modul de operare, sens in care le-au pus la dispozitie autoturisme nefunctionale in care sa astepte ascunsi.
Astfel reuseau sa prinda in ‘capcana’ soferii de la care cereau mai apoi taxa de deblocare/de ridicare/de depozitare a masinilor.
Cei mai multi conducatori auto au achitat taxa de deblocare a rotii adesea in incinta parcarii, taxa osciland intre 488 lei si 888 lei.

Oamenii acceptau sa plateasca deoarece erau amenintati ca raman fara masini, la scurt timp dupa blocarea rotii, acestea urmand sa fie ridicate din parcare si depozitate la sediul societatii Ingerii Galbeni, iar pe toata perioada depozitarii vor fi taxati cu 25 lei/minut.

Potrivit procurorilor, un sofer a ajuns sa plateasca chiar si 1878 lei.

Cercetarile continua.

UPDATE: Razvan Nedelcu si sotia sa au fost retinuti pentru 24 de ore si dusi in Arestul IPJ Timis. Vineri, cei doi vor ajunge in fata judecatorilor cu propunere de arestare preventiva pentru santaj, amenintari si distrugere.

CITESTE SI: Perchezitii la Ingerii Galbeni, in Timisoara! Ce cauta politistii la sediul firmei si acasa la Razvan Nedelcu? FOTO si VIDEO!

UPDATE: Magistratii de la Judecatoria Timisoara au decis sa ii cerceteze sub control judiciar pe Razvan Sorin Nedelcu, patronul de la Ingerii Galbeni si pe sotia acestuia, Delia Florica Nedelcu, pentru o perioada de 60 de zile, pentru cele 16 infractiuni de santaj.

Decizia instantei de judecata nu este una definitiva, ea fiind deja contestata.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Foarte bine …. Sa le de a 10 ani cu executare si sa i oblige sa i despagubeasca pe toti proprietarii de masini avariate de ei la tractare/ridicare

  2. Dl. anonim, cum sa scrii un asemenea articol fara nici un inteles ? Inainte de al publica ai citit sa vezi ca nu are nici o logica ?
    Cat despre cei despre care ai scris, La Multi Ani ! ca tot a fost revelionul sarbesc aseara.

  3. In sfarsit , era si cazul. Ar trebui arestati si cei care iau tolerat si le-au tinut spatele pana acum .

  4. …..cu executare pina scrie 100 de carti !.

  5. Stire care nu prea intereseaza pe nimeni, stirea este ca PASAJUL are probleme si ne cam intereseaza pe toti.

  6. Ba ne intereseaza! Cat de extinsa e corupția! Cum au putut asemenea gunoaie sa-și bata joc în halul ăsta de timișoreni și încă atâția ani! Care autorități au tolerat așa ceva, cum se simt în fata oamenilor, ori nu le pasa dacă le iese și lor ceva? Revoltător e puțin spus!

    • Asta-i Romania pe care ati vrut-o in 1919! Aici acum 100 de ani a fost Austria, si cat de dezvoltata a fost, si cat de dezvoltata e acum! Ati vrut tara voastra Romania, ati primit-o! Asta inseamna sa fii roman! Corupt si dobitoc!

  7. Individul asta cum arata in poza, exact ca ultimul borfas, rahatii galbeni…………

  8. Sper ca sa plateasca pentru toate faptele sale. Mai ales pentru evaziune fiscala, deoarece nu emitea bon fiscal la plata acelor „amenzi”. Daca doreai bon fiscal, te taragana citeva zile , nu-ti dadea masina si te taxa suplimentar. Anchetatorii ar trebui sa aiba in vedere si acest aspect.

  9. Poate aflam cât mai repede și cine erau acoliții acestor scârbe,din…miliție,judecătorie și primărie care îi ocroteau( și nu de dragul ochilor …urâți ai acestor lichele!)!Sper ca vor dialoga -de acum incolo!-în…pușcărie!

  10. In poza arata ca ala din video-ul „Da’ ce-am facut sefu’ ?”

  11. Nu ne intereseaza? Glumesti sau esti angajat Ingerii Galbeni cu perspective de a-ti cauta o noua slujba ? 🙂

  12. extrem de interesant actioneaza justitia aceasta . Acum aproximativ 1,5-2 ani am facut si eu o plangere la parchet contra acestui individ .Pe langa santaj si amenintare am considerat ca este vorba si de furt ,sechestrare fara a avea vreo hotarare definitiva a vreunei instante ,samd .Desigur procurorul a considerat ca nici vorba de asemenea fapte .Acuma vad ca pentru santaj si amenintare acest escroc este retinut .Ciudat !

  13. Asta sigur nu a mai dat ”dreptul” mai departe si de aia a picat acum,de aia se bat cap in cap deciziile procurorilor de acum cativa ani,cu cele corecte de acum