Opinia Timisoarei

Cum aducem turistii in Muzeul Satului Banatean? Strategia incepe in centrul Timisoarei

TIMISOARA. Autoritatile judetene si-au propus sa faca tot ce la sta in putinta sa promoveze Muzeul Satului Banatean. Aceasta, deoarece prea putini ii trec pragul atat in zilele de lucru, cat si la sfarsit de saptamana.

Pentru aceasta, in cadrul unui proiect european mai amplu, CJ Timis si-a propus sa monteze sase info chioscuri in puncte aglomerate din Timisoara. Acestea vor contine informatii despre muzeu, dar mai ales despre superbele case din satele banatene pe care le adaposteste in racoarea de la Padurea Verde, de la marginea orasului.

Totodata, la Bastion va functiona si un info centru turistic.

In cadrul unui proiect o componenta vizeaza operationalizarea unui centru multifunctional de info-promovare turistica care va fi localizat la Bastion pe un spatiu pe care l-am primit in administrare de la Consiliul Judetean Timis. Pe aceasta componenta avem in realizare un portal info pentru promovarea turismului care dincolo de spatiul virtual are planificata si amplasarea a sase info-chioscuri in zonele de interes, circulate intens in Timisoara. Unul va fi chiar in fata info-centrului de la Bastion, altul vizavi de Bastion, aproape de statia de autobuz, unul la Muzeul Satului Banatean. Un altul este pe partea cu Bega unde este si pista de biciclete a Primariei Timisoara si inca doua locatii distribuite in zone cu circulatie intensa”, a declarat Sergiu Balasa, directorul ADETIM din cadrul CJ Timis.

In prezent, intrarea la Muzeul Satului Banatean costa 5 lei. Exista si o propunere ca pe viitor sa se faca o poarta de acces direct din Gradina Zoologica, cu care se invecineaza, pentru ca oamenii care vin sa viziteze animalele salbatice sa isi prelungeasca plimbarea si pe ulitele muzeului.

Exit mobile version