Opinia Timisoarei

Cu jalba in protap, la Inspectoratul Scolar Timis. Zeci de profesori cer socoteala cu privire la desfiintarea Colegiului Ion Mincu

TIMISOARA. Protest, miercuri seara, la Inspectoratul Scolar Timis. Imediat dupa ce au terminat orele de curs, mai multi profesori, insotiti de cativa parinti ai elevilor de la colegiul Ion Mincu, s-au strans la Inspectoratul Scolar, pentru a cere lamuriri legate de decizia Consiliului Local de a desfiinta unitatea de invatamant.

CITESTE SI: Liceu in prag de desfiintare la Timisoara. Cum vor fi impartiti elevii si profesorii in alte scoli 

„Eu am fost si aseara la sedinta de Consiliu Local, unde am prezentat situatia scolii noastre.Noi suntem o scoala cu o mie de elevi, cu 42 de clase, cu 2 milioane atrase din fonduri europene in perioada 2003-2017. Suntem una dintre cele 10 scoli din Romania care avem Carta Erasmus Plus, acordata de Uniunea Europeana. Ne facem treaba, am avut un procent de peste 40, 50, 60% la Bacalaureat in cele doua sesiuni, comasate, in ultimii cinci ani si nu exista niciun motiv pentru care sa se desfiinteze aceasta scoala”, a spus directorul Colegiului Ion Mincu, Ionel Dima.

O delegatie a Colegiului Mincu a purtat discutii cu conducerea Inspectoratului Scolar Timis, in incercarea de a convinge inspectorii sa nu acorde aviz favorabil dizolvarii unitatii de invatamant.

CITESTE SI: S-a rupt macaraua de pe santierul de la Spitalul de Copii din Timisoara 

„Discutia a durat un timp extrem de indelungat. Cred ca daca au intrat extrem de suparati de situatie, nedormiti, au spus ca au fost ingrijorati, putem spune ca au plecat mai linistiti. Au inteles faptul ca avizul pe care urmeaza sa-l dam la mijlocul lunii decembrie este un aviz pe care urmeaza sa-l dam tinand cont de elementele ulterioare. Dumnealor au inteles apelul nostru la calm, argumentele noastre, sa le analizeze, sa fie corecti, sa nu creeze o stare de panica in randul celorlalti colegi. Sa fie convinsi ca ne intoarcem pe un calendar in a purta discutii cu reprezentantii parintilor si ai elevilor. Prin orice forma de restructurare a retelei scolare mergem inspre mai bine, nu inspre mai rau. Este firesc sa fie nemultumiți, sa fie ingrijorati, dar este foarte important sa comunice, iar la final decizia sa fie luata atunci cand avem convingerea ca ce este in plus cantareste mai mult. Am spulberat o parte din ingrijorarile pe care le-au avut. Am incercat sa pornim de la elevi, sa le spunem ca elevii sunt importanti pentru noi, ca nu vor pleca la mai rau. Fac un apel la calm. Profesorii se duc in unitatile de invatamant unde se duc si elevii. Din punct de vedere financiar nu se va intampla nimic”, a spus Aura Danielescu, inspector general al ISJ Timis.

Reprezentantii Inspectoratului Scolar au spus ca in perioada urmatoare vor face o serie de verificari, vor analiza situatia, iar in data de 14 decembrie, vor trimite un raspuns catre Primaria Timisoara.

CITESTE SI: Medic ridicat de ofiterii DGA direct din cabinetul sau dintr-un spital din Timisoara. De ce e acuzat 

Va reamintim, marti, in sedinta de plen a Consiliului Local Timisoara, a fost aprobata propunerea de dizolvare a Colegiului Ion Mincu si mutarea elevilor in mai multe scoli din oras. Iar in spatiul pe care il ocupa acum unitatea de invatamant ar urma sa fie mutati o parte din elevii Liceului Nikolaus Lenau.

Exit mobile version