TIMIS. Echipele din Timiș intră în linie dreaptă pentru sezonul de primăvară, iar divizionara secundă CSC Dumbrăvița și fetele de la Poli au ocazia să facă ultimele ajustări înaintea reluării meciurilor oficiale.
Cu o săptămână înainte de reluarea ligii secunde, CSC Dumbrăvița primește sâmbătă vizita echipei din Ghiroda și Giarmata Vii. Echipa pregătită de Florin Fabian vine după eșecul din grupele Cupei României în fața Argeșului.
Ghiroda s-a impus la mijlocul săptămânii cu 2-0 în fața Progresului Pecica.
Duelul este și o întâlnire a Dumbrăviței cu fostul ei vârf de atac, Dragan Paulevici, el care a semnat la începutul săptămânii cu echipa din Ghiroda.
Întâlnirea dintre echipele din Dumbrăvița și Ghiroda se va disputa pe terenul deivizionarei secunde, de la ora 11:00.
Timișul Șag are la rândul său o nouă partidă amicală programată în acest final de săptămână. Echipa pregătită de Cristian Gălan va întâlni pe CSM Caransebeș, echipă ce ocupă primul loc în Liga 4 din Caraș-Severin.
Duelul este programat sâmbătă, de la ora 14, pe stadionul Balta Sărată, din Caransebeș.
Fetele de la Politehnica Timișoara la ultimul test înainte de play-off
Cu o săptămână înaintea debutului în play-off-ul Superligii de fotbal feminin, Politehnica înfruntă într-un amical o colegă de eșalon, Unirea Alba Iulia. Înainte duelului care se va desfășura la Micești, o localitate aflată lângă orașul Marii Uniri, Politehnica a confirmat și transferul Denisei Bojenco. Este o portăriță de 19 ani, care a evoluat ultima dată în Italia la SD Women Matera Citta Sassi.
Bojenco a jucat la 16 ani în selecționata U-19 a țării sale, iar la 17 ani a debutat și în cea de senioare. Tânăra a debutat deja pentru Poli în meciurile amicale.
Întâlnirea dintre Poli și Unirea este programată sâmbătă, de la ora 14. În campionat, în toamnă, Politehnica s-a impus în ambele partide. A fost 0-1, la Alba Iulia, și 2-1 la Timișoara.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

