Site icon Opinia Timisoarei

Credincioși creștini din toate confesiunile s-au reunit la Timișoara în tradiționalul Marș al Învierii. FOTO

TIMIȘOARA. Mii de credincioși, dar și lideri religioși din toate bisericile creștine din Timișoara s-au reunit în cea de-a 33-a ediție a Marșului Învierii, un eveniment devenit deja tradițional.

CITEȘTE ȘI: ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, în Pastorala la Învierea Domnului: Frați creștini, prin iubire vom putea birui păcatul și răul din lume

Procesiunea a început în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara cu un moment de introducere și o rugăciune comună. Apoi participanții au pornit pe un traseu care a inclus puncte importante din oraș: Primăria Timișoara, Palatul Administratic care găzduiește Consiliul Județean Timiș și Prefectura Timiș.

Pe parcursul traseului s-au citit texte biblice și au fost înălțate rugăciuni de mulțumire și binecuvântare. Nu a lipsit nici fanfara care a intonat imnuri religioase.

Punctul final al Marșului Învierii a fost Parcul Rozelor acolo unde a fost organizat un program religios de muzică creștină, menit să transmită mesajul Învierii către toți cei prezenți.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Evanghelistică și de Caritate „Isus Speranța României”, împreună cu bisericile creștine din Timișoara, în colaborare cu Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version