Opinia Timisoarei

Cosmin Tabara e noul presedinte ales al PNL Timisoara, cu un numar dublu de voturi fata de contracandidatul sau Claudiu Chira. Rivalii anunta ca vor contesta scrutinul

TIMISOARA. Dupa inca o runda de alegeri cu scandal, amenintari, imbranceli si tipete, sambata dupa amiaza, reprezentantii PNL au anuntat rezultatele scrutinului pentru conducerea PNL Timisoara. Astfel, viceprimarul orasului, Cosmin Tabara, este presedintele filialei, dupa ce a obtinut 238 de voturi, dublu fata de contracandidatul sau, deputatul Claudiu Chira.

15 buletine de vot au fost anulate, iar 119 voturi au mers spre Claudiu Chira.

Reprezentantii PNL Timisoara si-au ales si echipa de conducere.

Prim-vicepreședinti sunt: Octavian Cretu si Dan Diaconu

Vicepresedinti: Alexandru Chițac, Simion Moșiu, Tănase Neluși, Carmen Popescu, Lorenzo Barabas, Grigore Grigoroiu, Cosmin Hogea, Mihaela Valcovici.

Membri: Ruxandra Christodorescu, Marius Ursu, Constantin Becea, Alin Bătrîn, Gheorghe Nodiți, Ștefan Sandu, Olimpia Oprea, Vasile Vesa, Anca Mocanu, Mircea Bălăniuc, Eugen Dabîcă, Adrian Ghiran, Bianca Mărănescu, Ciprian Orhei, Dragoș Mureșan.

Trezorier: Bogdan Burghină

Va reamintim, inca de la primele ore ale diminetii, a fost iarasi scandal la alegerile pentru organizatia PNL Timisoara.

CITESTE SI: Ludovic Orban ameninta cu anularea alegerilor de la PNL Timisoara

CITESTE SI: Alin Nica, dupa ce Ludovic Orban a amenintat cu anularea alegerilor PNL Timisoara: Sa fie mai atent cu cine se asociaza pentru ca persoanele cu comportament interlop nu au ce cauta intr-un partid liberal

A fost nevoie de interventia fortelor de securitate din cadrul Iulius Town, unde se desfasoara sedinta, dar si a politiei si jandarmieriei. Mai multi sustinatori ai lui Raul Ambrus, a carui candidatura a fost invalidata, au fortat intrarea in sala acuzand conducerea PNL Timis de abuz, intrucat nu s-au regasit pe convocator si n-au putut vota.

In cursa pentru sefia PNL Timisoara au ramas din 17 candidati doar doi, Cosmin Tabara si Claudiu Chira.

Ulterior, presedintele PNL la nivel national, Ludovic Orban, a amenintat ca anuleaza alegerile, dupa ce o parte dintre sustinatorii lui, care nu se aflau pe convocator, nu au putut sa voteze, iar in replica, Alin Nica, presedintele PNL Timis, i-a recomandat lui Orban sa se delimiteze de ‘oameni cu comportament interlop’.

CITESTE SI: Noi alegeri cu scandal si imbranceli la PNL Timisoara. Video

UPDATE: Raul Ambrus anunta ca va contesta alegerile de la PNL Timisoara

Cel care fusese ales presedinte in 3 iulie, la Conferinta municipala a PNL Timisoara, Raul Ambrus, si apoi invalidat, a anuntat ca va contesta alegerile de sambata, unde a fost declarat castigator Cosmin Tabara.

In plus, liberalul a criticat si prezenta fortelor de ordine la sedinta de alegeri desfasurata sambata, in 31 iulie.

„Gruparea hoților din PNL Timiș a legiferat, astăzi, la nivel de partid, frauda

Gașca condusă de Alin Nica, care a epurat de pe liste 320 de membri ai PNL Timișoara, are tupeul să ne acuze pe noi că am fi bătăuși.
Nu noi am chemat zeci de forțe de ordine, inclusiv din aparatul de stat, care vor răspunde pentru actele lor, nu noi am organizat alegerile, nu noi am măsluit convocatorul, nu noi am suspendat colegi abuziv și nu noi am exclus de la numărătoarea voturilor toți colegii care nu au convenit.

Dacă în PNL Timișoara erau alegeri libere și corecte nu se ajungea aici! Dar, nu au fost.

Alegerile de astăzi au fost furate de Alin Nica și Dănuț Groza.

După o lună de zile de abuzuri ale acestei găști a răului din PNL Timiș ce s-ar fi așteptat. Sunt oameni care au muncit pentru partid și s-au trezit exluși, cu drepturi îngrădite pe nedrept. Tensiunea din partid a creat-o Alin Nica prin manevrele sale nestatutare și nelegale.
Văd că președintele interimar nu are nicio rușine să-și numească bătăuși colegii care l-au făcut președinte, doar pentru că au venit să își ceară sau să își apere drepturile statutare.

Mergem înainte și vom contesta alegerile de astăzi, avem această datorie morală față de oamenii care au fost nedreptățiți„, a scris Raul Ambrus pe Facebook.

Exit mobile version