TIMISOARA. Accident duminică după-amiază, în Cetate, la Timișoara.
Un copil de 13 ani care mergea pe o trotinetă electrică a fost izbit de un autobuz.
CITEȘTE ȘI: Accident pe un bulevard din Timișoara. Un bărbat a ajuns la spital
Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Mărășești și Coriolan Brediceanu.
Băiatul pe trotinetă a traversat liniile de tramvai pe trecerea de pietoni, fără să se asigure.
Adolescentul a fost lovit de un autobuz care circula în locul travaiului de pe linia 5 C și trântit pe asfalt.
Copilul rănit a fost preluat de o ambulanță și transportat de urgență la spital.
„Un bărbat de 52 de ani, a condus un autobuz pe strada Coriolan Brediceanu dinspre strada Paris înspre Piața Victoriei, iar, la un moment dat, ar fi intrat în coliziune cu o trotinetă pe care se deplasa un minor, pe trecerea pentru pietoni, fără pistă special amenajată.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv minorul de 13 ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentanții IPJ Timiș.
Șoferul autobuzului a fost pus să sufle în aparatul etilotest, care a arătat că nu băuse.
FOTO: Facebook/Stefan Cojocnean
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

