Copil batut intr-o cresa din Timisoara de fiica fostului international Iosif Rotariu. I-a rupt micutului un picior, iar acum plateste pentru asta. Imaginile video te pot afecta emotional

TIMISOARA. Momente teribile surprinse de camerele de supraveghere intr-un club privat din Timisoara, care functiona pe post de cresa, in urma cu cateva luni. Un copilas de numai doi ani a fost batut in mai multe randuri de o ingrijitoare de 33 de ani, nimeni alta decat fiica fostului international Iosif Rotariu, Romina.

Cresa, in fapt un club privat neacreditat de Ministerul Educatiei, apartine familiei fostului fotbalist la Timisoara si se afla in zona de sud a orasului.

Parintii copilului au reclamat la politie in iunie 2018 faptul ca micutul a fost lovit in cresa si a ajuns acasa cu un picior rupt, fiind ulterior internat timp de 3 saptamani, la Spitalul de Copii Louis Turcanu. Iar pe langa fractura, micutul a suferit si un soc emotional.

La acel moment Iosif Rotariu sustinea ca totul s-a intamplat pe cand fiica sa Romina, bolnava de diabet, trecea printr-o criza de hipoglicemie si nu ar fi realizat ce face. Tanara a fost retinuta atunci pentru 24 de ore si apoi cercetata sub control judiciar pentru purtare abuziva si lovire si alte violente.

Procurorii au preluat cazul, au finalizat ancheta si au trimis-o pe Romina Rotariu in judecata. Avocatii familiei copilasului agresat cer si 500.000 de euro daune morale. Parintii povestesc ca ar mai fi inca doi copii agresati in aceeasi cresa de catre fiica fostului international.

Parintii baietelului au privit cu groaza imaginile, care au fost facut publice abia astazi, si vor acum ca femeia sa ajunga dupa gratii.

„Tot m-am oprit si m-am uitat la urmatorul film, ca nu am putut sa ma uit la tot deodata. O stare de…, ce sa va mai spun, si un pic de ura… dar imi vine intrebarea: de ce i-ai facut chiar lui asta, cu ce ti-a gresit? Sa-l bati in repetate randuri?”, spune Valentin Petcu, tatal baiatului.

„Daca as vedea-o acum, nu cred ca as apuca sa-i spun ceva. Sincer va spun pentru ca nu stiu cata putere mai am sa o vad, sa stea in fata mea si sa o intreb de ce. Din punct de vedere fizic, acum copilul e bine. Psihic, el a fost afectat si este in continuare afectat. Facem terapie la psiholog si suntem in proces de acomodare, dar nu in colectivitate, ci acomodare fata de alte persoane decat cele pe care el le stia. In prima etapa am fost in faza de acomodare fata de bunici”, a completat mama copilului, Roxana Petcu.

Procesul in care Romina Rotariu este acuzata de purtare abuziva, rele tratamente aplicate minorului si loviri si alte violente va incepe saptamana viitoare la Judecatoria Timisoara.

Filmarile cu scenele de violenta au fost facute publice odata cu finalizarea anchetei.

Va avertizam ca imaginile de mai jos va pot afecta emotional!

Imediat dupa incident, in vara, Iosif Rotariu si-a exprimat regretele pentru cele petrecute. Sotii Rotariu sunt cunoscuti si pentru că au adoptat o fata si un baiat, ambii cu grave probleme de sanatate. Pentru tratamentul lor au facut mari sacrificii de-a lungul anilor.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. handicapata dracu!!! ar trebui sa ti rupa si tie careva toate membrele si la inchisoare cu prostii astia!!!

    • asta trebuie chinuita si torturata pana la lesin, trezita cu electrosocuri si luat de la capat si pusa sa isi ceara iertare parintilor ca sa nu mai fie torturata si apoi luat de la capat….macar 1 luna!
      psihicul copilului, dar al parintilor cand si-au vazut copilul maltratat….eu nu cred ca as fi fost in stare sa trec pe langa ea sau sa stau in fata ei si sa nu ii fi rupt capul pe loc cupretul libertatii…..fereasca Dumnezeu ce nesimtiti!!!

  2. Tampita dracului , asta e nebuna ….inchisa trebuie , sa ii fie rusine , nesimtita naibii !!!!

  3. O, draguta de diabetica…

  4. Sper din suflet ca aceasta cresa a fost inchisa. Si mai sper ca aceasta cretina sa plateasca pt actiunile ei.
    Bietii copilasi…asemenea comportament asupra unor copii atat de mici poate avea urmari ani la rand.

    Semnat
    o mama trista si extrem de ingrijorara

  5. De ce nu spuneti care este numele gradinitei?Ar fi bine ca autoritatiile sa faca un control regulat si sa ii inchida. Acum aproape un an la o alta cresa care functioneaza pe aceelasi principiu, la fel o doamna mai in varsta lovea copii. Autoritatiile nu stiu daca au dat amenda sau nu dar instutia inca functioneaza. E incredibil cum cazuri de genu se intampla si autoritatiile au sesizari si nu iau masuri.

    • Este pe strada Chisodei , in Fratelia , Castelul copiilor .

  6. Cred ca urmatoarea stire o sa fie:

    Fiica fostului fotbalist „NoName oricum” a fost omorata prin chinuri grave de parintii copiilor agresati la cresa.

  7. Castelul Copiilor se numeste cresa si inca functioneaza.

  8. INADMISIBIL!!! AGRESIVITATE FIZICA ,PROBABIL SI VERBALA.FEMEILE AU NEVOIE DE UN CONSULT,TRATAMENT PSIHIATRIC.INACCEPTABIL,FARA SCUZE!

    • Nu. Femeile nu au nevoie de tratament, femeile au nevoie de pedeapsa. Cand un barbat face asa ceva toti il vor batut si pedepsit. Cand o femeie face asa ceva „are nevoie de tratament psihic”. Nu.

  9. Infiorator. Traumatizeaza copii. Se pare ca e o practica in accea gradinita. Foarte grav este ca celalante doamne nu au nici o reactie, nu sint deranjate. Tot colectivul trebuie tras la raspundere.

    • Fara cuvine…orice pedeapsa este prea blinda pt acest monstru cu chip de om. Acel baietel va ramane cu sechele pshihice la fel ca si ceilalti copii care probabil tremurau de frica la vazul acelor acte animalice. Iti duci copilul la o cresa pt a il stii in siguranta si speri ca acei oameni il ingrijesc cu toata dragostea. Trbuie oprite cumva aceste acte de violenta asupra copiilor din gradinite,scoli ..etc. Nu este normal sa iti lovesti propriul copil mai ales copilul altor parinti. Tot personalul trebuie tras la raspundere,priveau indiferenti ca si cum li se parea normal. Nu stiu daca aceasta ,,bestie cu chip de om” are copilasi ,sa se puna in locul acelor parinti distrusi de durere.

  10. Sunteti de toata jena. Știti că aceasta familie a infiat 2 copii cu grave deficiente de sanatate? Stiti ca aceasta familie si-a cheltuit toti banii adunati din fotbal, ca sa opereze (de peste 40 de ori) unul dintre cei doi copii?
    Voi, parintii aia din Strehaia, care ati cerut 500.000 de euro pentru un picior rupt, cu cat dati un rinichi?

    • Nu are nicio relevanta…
      Daca eram mana copilului o calcat in picioare pe acea vaca ordinara.
      Ah cheltuit pe mortii lor!

    • Andrei ai copii? Daca le iei apararea acestei familii marinimoase si noi cei care ar linsao pe femeia asta suntem penibili, spune-ne te rog ti-ai lasa copilul sa fie abuzat de ele dupa ce vezi imaginile astea?

    • Draga Andrei, faptul ca au infiat un copil …Felicitari!…dar acum te intreb: cine anume la infiat? Tipa asta sau tatal ei ? ….cu acest comportament esti decazut din drepturi !!!! Iar acum te mai intreb daca ar fi copilul tau tratat in acest mod te-ar interesa acest lucru??? …..si acum intreb in general de ce mai functioneaza acea cresa/gradinita?????

    • Da , si pentru tatal „vacii” a cantat imnul , hai sa dam cu romanisme , bravo lor ca au infiat si pot ajuta niste copii cu deficiente , dar asta nu o iarta pt comportamentul avut fata de copii , trebuia sa angajeze niste femei iubitoare de copii .

    • Ești prost si punct!!😠😠

    • Bai andrei…ia hai sa-ti arat cum sta treaba grijania matiii de ghertoi!

    • Daca era copilul meu ii rupeam ambele picioare libidinoasei si ma duceam si la puscarie dar ma asiguram ca nu va mai merge in viata ei.

    • Doamne dar cum poti sa gandesti asa? Cea in cauza este responsabila pt violenta care a dat dovada, trebuie sa plateasca indiferent cine sunt parintii! Intrebarea retorica cea cu rinichii denota Caracterul josnic pe care il afisezi

    • Atâta minte ai. Sa le spui părinților unui copil batut la cresa ca ce oameni ca lumea sunt părinții psihopatei.

    • „Duomnul” Andrei , efectiezo transplant de rinichi? Pana la urma ce profesie ai matale? Doctor… sau doctor…in drept? Sper din suflet ca fostii mei colegi din Timisoara sa-I aplice acestei specimene , pedeapsa maxima pentru rele tratamente aplicate minorului, plus alte infractiuni…. Am inteles ca functionau si fara aitorizatie! Amin!!!

    • Dacă știa marele jucător internațional că fiica lui are probleme de sănătate, de ce a lăsat-o sa lucreze în creșa înființată tot de el din câte am înțeles, greșești, plătești dar ea trebuie să plătească pentru ceea ce a făcut, poți distruge viitorul copilului!!!!

    • Esti prost ! Punct

    • Dacă au înfiat doi copii și au cheltuit „o grămadă de bani” cu ei (dar le-aun mai rămas și pentru o grădiniță), nu înseamnă ca au dreptul, ei sau fiica lor, sa aplice asemenea tratamente altor copii!
      Dacă era copilul tău te duceai și o pupai ca i-a rupt un picior?
      Nici măcar nu-mi vine sa cred ca văd în asemenea comentariu! Tu ar trebui sa fii închis la nebuni doar în urma acestui comentariu!

    • esti mai prost ca noaptea. sa puna mana cineva pe copilul meu ca i-am si rupt-o si i-am bagat-o in cur.

    • Domnule Andrei cred că ești căzut de pe alta planetă și clar nu ai copii. Îți spun sincer daca cineva făcea cu copilul meu așa ceva murea de mana mea. Iar vita aia nenorocita sa stea după gratii până când va învăța cum să se comporte cu copii altora.

    • Bai „dl Andrei” daca te uscam in bataie de cate ori te prindeam si iti rupeam un picior te interesa ca maica-mea e om bun? Ce comentariu de retardat.. parca nici nu-ti vine sa crezi ca exista oameni asa stupizi 😞

  11. Andrei faptul ca au cheltuit toti banii nu le da dreptul sa se comporte astfel cu copiii. Asemenea comportament il poate avea doar o persoana cu probleme psihice foarte grave, iar faptul ca personalul angajat in aceste cluburi nu are nici un fel de pregatire se rasfrange asupra acestor micuti. Nu as vrea sa fiu in pielea parintilor care au vazut aceste imagini. Cred ca as scapa-o de diabet pe umflata asta.

    • Andrei, esti un mare prost. Punct

  12. Made in Tiganiabanatustanului.

  13. Nu contează cat au chieltuit ca sa înfieze un copil ! Ci cum se comporta cu el !
    Femeia asta nu are crize de diabet sau alte scuze, e nebuna si punct ! Asa ceva nu se face, foarte bine au facut ca au cerut 500.000 €, acel copil pe langa ca a avut piciorul rupt a fost si maltratat, lucrurile astea afecteaza un copil , RUSINE instituției ca au acoperit-o si RUSINE acelei femei care sta si nu face nimic, bieti copii ! NISTE MONȘTRI

    • Unitatea a luat măsuri din prima zi.a dat-o afara imediat.filmarile apar dupa 1 an de anchetă.Cine a gresit plateste.

  14. De ce sa astepti s.o condamne statul? La banii pe acre ii are o vor scoate bolnava „saraca”..rupe.i gatul si scapa lumea de o nemernica!

    • Nu au bani Elena. Ii cunosc. Situatia lor nu e roză

  15. Care bani castigati din fotbal?? Cerut la cunostinte, meciuri de caritate….Poate ar fi trebuit sa se ocupe si de fiica naturala putin…

  16. Dacă era copilul meu o băgăm în portbagaj, o duceam la pădure, si dupa se putea ocupa linistita criminalistica, nu de alta dar mortul nu mai poate depune plângere.

  17. Si Dancila a adoptat un copil, dar tot iti e rusine cu ea…
    Fiica nu-stiu-cui trebuie sa plateasca pt asta!

  18. Îți dai copilul la creșă și ajunge mutilat… Astea merită aceeași soartă cum au porcii de Crăciun. Tuvăn gură de scroafe ordinare🤬😠

  19. Și cealaltă cucoana ce puiii mei face???? Se uita pur și simplu ce face nebuna asta…. E complice pt ca nu intervine…. Rușine…. Eu as spânzura pe ambele!!!!

  20. ce dracu ati angajat balena aia ucigasa , intr-o cresa de copii ca sa ai tortureze nu sunteti normali la cap.

  21. Ii rupeam capu instant la umflata, fara nici o retinere.

  22. O transam de eram tatal copilului !

  23. Nu trebuie lăsată nepedepsita… Mi-a rupt sufletul cum a putut să-l bata, ca pe o cârpă îl ridica. Vinovate sunt și celelalte îngrijitoare care se uitau la ea, fără a face ceva. Un copil îngrozit care nu se mai mișca de jos de frică și ea tot îl brusca.

  24. Niște criminale emoțional au distrus copii respectivi. ..Eu le-as gazare târaturile astea. ..Și celelalte sunt vinovate la fel ca vaca care a bătut copilul au asistat la crimă. …blestemate sa fie toate sa le mănânce iadul

  25. MA mir ca mama acestei tinere domnisoare, cu nervi si figuri, nu a stiut ce fel de fiica are, cu ce probleme de comportament. De ce trebuie sa iti periclitezi numele, afacerea si reputatia doar ca sa iti anjagezi odrasla in firma. Pana nu scapam de mentalitatea „copilul continua traditia familiei” si evident, domnisoara nu putea juca fotbal, nu vom reusi sa progresam. Nu inteleg nici pe cealalta ingrijitoare cum poate sa stea impasibila sa priveasca abuzurile – randuri randuri- fara sa spuna nimic. Oare orice este de suportat sau de inghiti? Este pret si pentru bun simt sau responsabilitate?

  26. Bat-o dumnezău de borata asa sa pateasca si copilu ei daca o avea scoafa drecu, saracu copil

  27. Dacă ar fi fost copilul meu pus într-o situație asemănătoare jur ca iași fi facut la fel….dădeam cu ea de toți pereții…autoritățile nu o sa faca mare lucru…

  28. Grasimea dauneaza creierului, si daca il ai dar le ea nu e cazul.

  29. O cunosc si pe ea si familia ei…. E oaia neagra a familiei… Un caracter spurcat si o prefacuta… Povestea cu crizele de hipoglicemie este o vrajeala ieftina, am vazut-o facand crize de nenumarate ori… Nici o legatura… A incercat Roti sa o scoata…. Sper sa primeasca ce merita beșica

  30. Femeia asta nu are ce sa caute pe langa copii cu un asemenea comportament. E traumatizant pentru un copil asa ceva. Si ce ma deranjeaza si mai mult e ca celalalta femeie care lucreaza acolo nu o opreste… Ce viata!!

  31. Mancaoar pământul de zdreanta…. Pușcăria s-o mănânce merita sa fie închisa pe viata pshiopata drecu

  32. E o psihopata 😓de te as avea in fata ochiilor ti as rupe mainile sa nu mai faci rau unor suflete inocente .

    • Luasar foc carnea pe ea si pe alealante astea trb batute sa vada si ele ce suflet are panarama dreacu. of doamne ce suflete nevinovate asa trb sa tratezi un ingeras..fa dak as putea tias da foc la casa si tie chiar dak as face puscarie la toate care bateti copii in halu asta vas da foc sunteti si voi mame huuuu da capu vostru si astia unde sunt nu ia masuri dak fura vreun om cv imediat ai dadea 2 ani de puscarie.si la astea care bate copii nu le face nimic nu e prima oara cand se intampla asta mereu vezi la tv ca au batut copiii nefututele astea

  33. Esti o scursura umana! Ti-as da doar dreptul la sinucidere! Doar pamantul galben sa te mai scape! Scarba!

  34. Ar trebui chinuite in ultimul hal zavrele alea , as arunca benzina pe ele si leas da foc sa arda de vii panarame ce sun ar trebui sa le smulga pielea de pe ele si pusa sare sa simta durere ce vina au saraci copii daca nu au o familie cum trebe , asta nu inseamna ca trebuiesc chinuiti saracutii

  35. Inchideti gradinita si dati pe toti in judecata inclusiv conducere gradinitei. Obeza frustrata a traumatizat copiii pe viata.

  36. Ti se rupe inima…asa ceva este inadmisibil 🙁

  37. CRESA RESPECTIVA TREBUIE INCHISA . Puscarieeee !! La pușcărie cu voi, criminalilorrrr !!!!!!!

  38. La pușcărie, scursurilor, nenorocitilor, voi cei care ati permis asa ceva !!!

  39. Nu sunt cuvinte și nici scuze pentru așa comportament, ce inimă poate avea in ia …???? Cum să poți provoca atîta durere intr-un suflet …??? Daca nu ești la înălțimea locului de muncă dece continui lucrezi acolo ..? Cu siguranță sunt atîtea educatoare care caută loc de muncă…. .
    O îmbrățișare mare copilului ❤

  40. Sper din tot sufletul ca legea să pedepsească dur acest comportament!! Nu se mai poate să mai admitem aceste ființe să mai lucreze vreodată, în nici un domeniu!! Eu nu înțeleg cum în secolul XXI această țară permite ca aceste specimene să scape ușor de o pedeapsă!! Pușcăria ar fi cea mai ușoară pedeapsă!!

  41. A depus cineva vreo plângere la poliție dar și la Inspectoratul Școlar împotriva acestei ființe?

  42. As manca o de vie.Canibal as fii!

  43. Femeile astea sunt niște animale, nu merită să aibă copii! Rușine să le fie și sa-si petreaca tinerețea în pușcărie! Mizerabile le, vai de psihicul copiilor, ei bieții nici nu mai stiu cum să se comporte!

  44. sper sa dea o pedeapsa exemplara

  45. Este inadmisibil asa ceva! Oameni fără suflet! Dacă ar păți copii lor asa ceva, cum s-ar simti?
    Pedeapsa cea mai bună si care o merită ar fi macar 2 ani de închisoare, sa ii ramana marcată aceasta experienta.

  46. daca esti instabil psihic si nu rezisti stresului provocat de copii, de ce rasa ma-tii te angajezi la cresa sau gradinita?

  47. Daune 1 milion de euro , si plecat din tara asta de rahat cu tot cu familie !

  48. Pa ii da 2 ani cu suspendare si trece , copilul este marcat pe viata . Poza cu besinoasa asta de ce nu se pune pe net sa o cunoastem mai bine ? Fata lui tata… si ce ? Ma doare in cur cine este sau ce este ! Ochi pt ochi , dinte pt. dinte !!!

  49. Nu pot sa vad aceaata filmare,nu mă pot uita jur. Doamne nu îmi pot închipui ce este un sufletul.acestor părinți și ce trauma a putut suferi acest suflețel. Dragi părinți daune morale cat mai mari, grădiniță închisă și pusacrie pt toate educatoarele.care erau prezente. Bine înțeles ridicarea drepturile a mai profesa in aceasta viața. Sper că justiția să își facă treaba ceea ce este cam greu la noi in tara.

  50. In mortii matii de zdreanza dracului 😠😠, sa dea D-zeu sa nu ne intalnim vreodata. Daca esti cu capul mergi la socola 💀💀

  51. Nu este singura vinovată, celelalte ingrijitoare se comporta ca si cum nu s-ar intampa nimic. Sunt la fel de vinovate!

  52. Inadmissible sa lovesti pe cineva cu atata cruzime,mai ales un copil pe care al trebui sa-l protezeji.Dragi parinti regtret tot s-a intamplat copilui dv.dar si celorlalti copii,care au fost martori la tortura aplicata de acea bestie.Copii pot ramane cu traume fizice si psihice ptr.tot restul vietii.Consider ca fiecare copil ar trebui sa primeasca ajutor psihologic,bineinteles platit de gradinita/bestie.
    Atat de ironic!Parintii bestiei au infiat si ajuta un copil sau copii,nu stiu amanunte,care are nevoie de ajutor…si propriul copil a nenorocit alti copii.
    Parinti,sper sa reusiti sa o bagati pe aceasta bestie la inchisoare si sa plateasca cat mai mult!Sa fie exclusa din societate ptr.totdeauna,sa nu mai poata avea un servici ptr.testul vietii.A traumatizat fiecare copil de la gradinita dar si pe noi toti care am vazut acel video.
    Succes parinti sa luptati si cu procesele lungi si corupte din Romania!
    Monica

  53. Au dat jos firma de pe gradinita/cresa…dar inca e plin de masini pe acolo…sigur fac o tiganie sa o tina deschisa si sa faca in continuare ce faceau si pana acum…adica orice altceva, mai putin sa aiba grija de copii si sa ii educe

  54. Atat vreau sa zic: ucideti bestia!