Site icon Opinia Timisoarei

Continental Anvelope România – investiții majore într-o locație strategică la nivel european

Conform celor mai importante clasamente, Continental Anvelope România se află printre cei mai mari contribuitori la bugetul de stat și printre principalii jucători din sectorul auto din România. La acestea se adaugă investiții semnificative, în special în tehnologie și sustenabilitate, în valoare totală de mai mult de 700 milioane euro de la înființare, precum și sponsorizări de peste 2 milioane euro pentru proiecte de responsabilitate socială.

Fabrica de anvelope din Timișoara va rămâne astfel singura unitate de producție Continental din România. În ultimii cinci ani, fabrica a contribuit la bugetul de stat cu peste 1,2 miliarde lei, echivalentul a aproape 250 milioane euro, reprezentând o medie anuală de 50 milioane euro plăți către stat sub formă de taxe, impozite și contribuții.

Mai mult, începând cu luna iulie 2025, locația din Timisoara a fost completată cu un nou centru regional de servicii. HUB-ul reunește funcții esențiale – Financiar, IT, Achiziții, HR, Legal – și, cel mai important, oameni cu expertiză solidă, care susțin procese cheie la nivel global. Alegerea Timișoarei pentru dezvoltarea acestui centru confirmă valoarea pe care locația o aduce deja în rețeaua globală Continental și reflectă încrederea în profesionalismul echipei locale de a susține excelența operațională la scară internațională.

Continental Anvelope România este una dintre cele mai moderne fabrici de anvelope din rețeaua globală Continental, marcând în 2025 un sfert de secol de la începutul producției. Unitatea joacă un rol strategic în livrarea de anvelope de înaltă performanță către clienți din întreaga lume, fiind totodată un exemplu de transformare tehnologică, prin automatizare și digitalizare, precum și demersuri care susțin sustenabilitatea.

În contextul economic actual, performanța și eficența operațională, precum și produsele ce integrează cele mai înalte tehnologii în domeniu, constituie și vor constitui elementele cheie pentru menținerea competitivității, atât pe piața internă, cât și internațională. Drept urmare, eforturile fabricii vor continua să se îndrepte către îmbunătățirea continuă a performanței, esențială pentru un viitor sustenabil.

Recunoașterea eforturilor nu a întârziat să apară. Locația a fost premiată recent în cadrul ‚Quality Award’ – un program intern pentru excelență în calitatea produselor, o confirmare a progreselor constante în procesele de producție și a orientării ferme către standarde ridicate. Cu această ocazie, directorul la nivel global al departamentului de calitate a vizitat fabrica din Timișoara, unde a avut loc un dialog aplicat cu echipa locală despre direcțiile viitoare privind îmbunătățirea continuă, digitalizarea proceselor și dezvoltarea capabilităților organizaționale. Calitatea și satisfacția clienților rămân fundația succesului.

În același context, fabrica a devenit gazda conferintei de strategie EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), un eveniment care a reunit toți directorii fabricilor Continental din Europa precum si managemenul central. Întâlnirea a fost dedicată impartasirii bunelor practici din toate fabricile, dezbaterea subiectelor de actualitate si alinierea asupra prioritatilor si a modului in care sa va coopera in anii urmatori prin initative ce vor fi lansate la nivel european pentru cresterea performantei industriale.

Prin aceste inițiative, Continental Anvelope România își consolidează poziția strategică în rețeaua internațională Continental Tires, precum si statutul de reper în industria locala. Prin alinierea responsabilității sociale la strategia de dezvoltare, Continental Anvelope pune bazele unei creșteri durabile prin investiții în oameni, progrese în domeniul sustenabilității și implicare semnificativă în comunitate.

 

 

 

Exit mobile version