Opinia Timisoarei

Constantin Ostaficiuc: „Cei care au condus din partea USL-ului guvernele anterioare au uitat de Timis”

TIMISOARA. Constantin Ostaficiuc, candidatul PDL la functia de presedinte al Consiliului Judetean Timis, vorbeste intr-un interviu, despre principalele sale puncte din programul electoral.

Care sunt punctele dumneavoastra forte in aceasta campanie electorala?

Punctele forte pe care mizez in campania aceasta sunt urmatoarele: faptul ca in judetul Timis nu exista nicio localitate unde sa nu se intample ceva, o strada, un canal, o scoala, o renovare de biserica, un teren de sport, o sala de sport.
Absolut in toate localitatile exista o realizare si toate s-au facut in ultimii patru ani si spun acest lucru in conditiile in care, judetul Timis, pentru guvernantii de la Bucuresti, nu exista. Motiv pentru  care intregul meu program electoral este sub deviza Timisul pe primul loc pentru ca deabia acum, sub guvernarea PDL, s-a privit spre Timis.
In celelalte perioade de guvernare doar s-a privit inspre Timis, se taiau panglici pe lucrari incepute, neterminate niciodata si toata lumea era concentrata spre bazinul electoral Moldova. Guvernarea PDL a adus Timisul intr-adevar pe primul loc, la nivel national.
Un al doilea punct forte este ca am 45 de colegi primari care fiecare a realizat in localitatea pe care o conduce, oamenii ii apreciaza.
Al treilea punct forte este ca in aceasta perioada eu am taiat foarte putine panglici si am iesit doar cand au fost insistente de la cativa colegi. Sunt sute de milioane de euro atrase in judetul Timis din comunitatea europeana, sunt zeci de milioane de euro atrasi din programele guvernamentale si proiectele au mers intr-o cascada, unul dupa altul.

Care sunt prioritatile?

Ca proiecte de viitor pentru mine, prioritatea mea numarul unu este sanatatea. In programul meu, prioritatea numarul unu este modernizarea Spitalului Judetean, noua maternitate, Institutul Oncologic, mentinerea medicilor in Timisoara si crearea de conditii pentru ei astfel incat lumea sa nu mai fie nevoita sa mearga sa Szeged, la Viena sau in alta parte sa isi faca un consult sau un tratament.
Prioritatea numarul doi este infrastructura. Sunt cei 118 milioane de euro care trebuie sa se regaseasca in infrastructura de apa-canal, continuarea asfaltarii drumurilor judetene, sa trecem de 400 – 500 de kilometri de drumuri asfaltate in urmatorii patru ani si bineinteles si celelalte infrastructuri.

Credeti ca veti mai beneficia de sustinere financiara, daca se schimba culoarea Guvernului?

In primul rand eu nu cred intr-o noua guvernare. Sunt convins ca pana in noiembrie lumea va aprecia ce s-a facut in guvernarea PDL si apreciaza ce se face acum in guvernarea USL. Sunt convins ca in noiembrie, guvernul va fi al PDL-ului. Pe de alta parte, cei care au condus din partea USL-ului guvernele anterioare au uitat de Timis. Ar fi culmea, din nou sa se uite de Timis, ar fi culmea ca in urmatoarea perioada judetul Timis sa fie trecut pe locul 39 la alocarile pentru drumuri cum a fost in perioada respectiva, acum e pe locul unu pe tara la alocarile pentru drumuri. PDL obligatoriu trebuie sa revina la guvernare pentru ca a reusit sa stapaneasca tara in conditiile celei mai vitrege crize de dupa razboi in Europa.

Care vor fi primele trei lucruri pe care le veti face, dupa castigarea alegerilor?

Primul lucru, voi invita toti colegii mei care am fost in campanie la o masa comuna, as vrea sa le multumesc. Nu, nu e primul, e al doilea. Primul lucru, voi multumi familiei mele, ma voi duce cel putin cinci minute sa stau cu ai mei, sa le multumesc ca stau alaturi de kine si ma suporta in perioada aceasta care e o perioada grea. Al doilea lucru le voi multumi colegilor mei, iar al treilea lucru, voi face o analiza foarte clara, impreuna cu colegii referitoare la investitiile in derulare ale Consiliului Judetean Timis, apoi sigur imi voi lua concediu.

Ce sanse sunt sa aveti majoritatea in Consiliul Judetean?

Ne dorim majoritatea in Consiliul Judetean, nu putem sa o castigam siguri, dar sper sa avem partenerul cu care sa formam aceasta majoritate.

E o campanie grea?

Orice campanie are specificul ei. Dimineata discuti la partid, apoi mergi la Consiliul Judetean sa rezolvi problemele curente, iar dupa-amiaza mergi in judet sau prin Timisoara. O campanie este o perioada foarte incinsa si foarte intensa din viata. Raman urme dupa o astfel de perioada. Toate campaniile sunt grele, niciuna nu e usoara.

Exista un mesaj unitar de la centru?

Sigur ca exista, ati vazut ca a fost si domnul Blaga la Timisoara, in 25 mai vom face un program impreuna cu domnia sa si sigur, in acest moment, la centru e momentul de adunare, de adunare a tuturor factorilor decizionari in persoectiva de castigare a alegerilor din 10 iunie. Am spus si la Bucuresti, problemele noastre interne le vom rezolva dupa 10 iunie. Pana atunci avem aceasta obligatie fata de electoratul nostru de a ne pozitiona cu tinta castigarea alegerilor.

Exit mobile version