
TIMIȘOARA. Operațiune Jupiter 4 și în Timiș, luni. Polițiștii și procurorii fac 7 percheziții în două dosare penale.
CITESTE SI: Și hoți, și cu gura mare. Tineri încătușați în Piața Libertății din Timișoara
Este vizat și un consilier județean PNL din cadrul CJ Timiș și totodată pastor la Biserica Creștină Speranța și Lumina din Timișoara.
Laurențiu Grigore Timiș ‘păstorește’ și o asociație creștină din Lovrin, unde este director executiv.
Este vorba despre Asociația Ajutor pentru Viață, unde, susțin anchetatorii, în locul unor activități sociale, ar fi folosit banii din donații și sponsorizări pentru a construi 2 blocuri, iar apartamentele le-ar fi dat în chirie.
Mai mult, pastorul consilier județean nu ar fi trecut în contabilitate toate operațiunile financiare legate de proiectele imobiliare derulate prin această asociație.
UPDATE: Anchetatorii au ridicat mai multe documente pe care le vor folosi pentru a proba acuzațiile de evaziune fiscală si delapidare.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județul Timiș, la sediile sociale și punctele de lucru ale unei asociații umanitare.
Activitățile fac obiectul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și delapidare.
În fapt, din datele şi informaţiile deţinute în cauză au rezultat indicii cu privire la faptul că președintele asociației, un bărbat de 49 de ani, ar fi folosit banii primiți în asociație, sub formă de donație/sponsorizări, în interes propriu, pentru construcția unor imobile pe care, ulterior, le-ar fi închiriat altor persoane, veniturile din chirii nefiind declarate instituțiilor abilitate.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au ridicat mai multe documente financiar-contabile și alte înscrisuri, precum și un telefon.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregului prejudiciu creat și dispunerea măsurilor legale„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Pastorul ăsta este și în conflict de interese cu direcția pentru protecția copilului, de unde a luat zeci de copiii în plasament, de unde mănâncă indemnizațiile de plasament.
Nu vorbiți in necunoștință de cauza când protectia copilului se ruga de ei sa mai primească copii (frați) când ei nu mai voiau să primească în plus, dar erau rugați să mai primească știind că la ei vor avea parte de îngrijire și educație.
„Sindicatul Liber al Angajaţilor din Primăria Timișoara” care reprezinta vreo 10% din angajatii PMT a cumparat exact in pandemie (ianuarie si aprilie 2021) 10 (Z-E-C-E) apartamente de lux la Mamaia pe care le inchiriaza. Nimeni nu intreaba cat au costat si de unde au avut bani.
Sunt curios,au participat la ancheta marii polițiști judiciariști gen Borugă,Serediuc,Stanciulescu sau Gherginescu?
Niste corupti,spagari și oameni de nimic
Praf in ochi
Mustra Domnul
Popa imobiliar.
Timpul le dezvăluie pe toate. Consilierul județean Timis și-a numit-o directoare pe amanta sa și angajata la negru, evazionista, în asociație, Anca Telcean.
Circ mediatic, peste ani de procese se dovedește că doar a investit banii din zeciuială.
De bun simț, demisiile, cu tot cu secretare, amante. E tipic PNL.