Concerte si ratuste, la start, la Timisoara. Avem programul complet al Festivalului Bega Bulevard. Cine urca pe scena

TIMISOARA. Ratustele pornesc pe Bega in mai putin de doua saptamani in cadrul unuia dintre cele mai indragite festivaluri din Timsisoara. Programul este unul plin in toate cele 3 zile astfel ca cei care vor ajunge la festial nu vor avea timp sa se plictiseasca.

CITESTE SI: S-a oprit lucrul in santierul de pe Autostrada Liliecilor, lotul 4 Lugoj – Deva. Anuntul DRDP Timisoara 

Bega Bulevard incepe vineri, 7 septembrie, de la ora 18.00m chiar pe scena amplasata pe malul canalului Bega, vizavi de Parcul Alpinet. Si anul acesta, standurile vor fi amplasate intre Podul Mihai Viteazul si Podul Maria, perimetru in care se va desfasura intregul festival.

Pe scena vor urca, in cele 3 zile, Alexandra Ungureanu, Taxi, K-lu si Mandinga, precum si dj si artisti locali. Vor avea loc ateliere creative pentru copii, plimbari cu barcile pneumatice si proiectii pe apa.

Traditionala cursa a ratustelor va avea loc duminica, in ultima zi a festivalului. Cei acre vor sa participe pot cumpara ratustele de la mall-urile timisorene sau de la standurile aflate in perimetrul evenimentului.

Iata programul complet al Festivalului Bega Bulevard

Vineri 07.09.2018

Ora 18 – Deschiderea oficiala

Ora 18.10 – Parada ambarcatiunilor

Participa : Politia Locala Timisoara, Clubul Sportiv Scolar Bega, CSU Politehnica Timisoara, CS Municipal, Club Nautic, Club Sportiv Scolar nr. 1, Corabia Piratilor, Formatiunea SALVO, ISU Banat, Societatea de Transport Public Timisoara, West Sport SRL

Parteneri : Oficiul de Capitanie Timisoara si Administratia Bazinala de Apa Banat

Ora18.45 – scena: DJ K-lu, Cover Up, Alexandra Ungureanu, Peregrinii &Deep6Project si Mandinga

Orele 18.00 – 20.30 Parcul Alpinet – ateliere

Sambata 08.09.2018

Orele 10.00 – 20.30 Parcul Alpinet – Program ateliere

Orele 18.00 – 20.00 Plimbari pe Bega  (Formatiunea SALVO)

Ora 18.00 – scena: Sean Norvis, Vest  Phoenix  Cover, Jo, Amaris Agnis, Taxi

Ora 22.00  – Show 3D – proiectii pe apa

Duminica 09.09.2018

Ora  9.00  Povesti si Legende cu si despre Rata – Asociatia Puppet Mania, Compania Phantasia si Radio Timisoara

Orele 10 – 20.30 Parcul Alpinet – Program ateliere

Ora   13- Simularea unor actiuni de salvare in situatii de urgenta – Formatiunea SALVO

Ora  16- Cursa Sponsorilor

Ora  17-Cursa  Ratustelor si decernarea premiilor

Scena:  DJ Zoli Varga

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. „DJ Zoli Varga” va asigura spargerea geamurilor cladirilor din zona.