Opinia Timisoarei

Colterm scoate fum populist si electoral! Primaria elimina ajutoarele la incalzire pentru cei saraci, dar ii ajuta pe bogati sa plateasca acelasi pret pentru incalzire

Guvernul a decis sa nu mai acorde subventii la pretul gigacaloriei, dupa ce a convenit acest lucru impreuna cu reprezentantii Fondului Monetar International. In aceste conditii, reprezentantii Primariei Timisoara au anuntat ca intentioneaza sa acorde aceste subventii din bugetul local. La prima vedere pare un lucru de laudat, aceasta miscare din partea adminsitratiei locale tinand deocamdata pretul facturilor la incalzire la nivelul anului trecut.

Totusi dupa o analiza mai amanuntita, se poate observa ca decizia este una populista, cu un pronuntat caracter electoral si pana la urma cei care vor „plati” pentru aceasta decizie sunt tot abonatii sistemului de incalzire in sistem centralizat.

Ce este, de fapt subventia?

Pretul de productie al unei gigacalorii in Timisoara este, in momentul e fata, de 325 de lei, suma in care intra pretul combustibilului, cheltuielile de personal, intretinerea retelelor, investitiile,etc. Desi intr-o economie de piata acesta ar trebui sa fie si pretul la care compania de termoficare vinde acest produs, in realitate, Colterm factureaza  gigacaloria catre populatie la un pret mult mai mic, de 252 de lei. Diferenta dintre pretul de productie si pretul de facturare o constituie subventia.

Pana anul acesta, cel putin teoretic, aceasta diferenta era acoperita in propotie de 90% de catre guvern si 10% de catre primarie. Pactic, nici guvernul si nici primaria nu a achitat la timp si nici in totalitate aceste sume catre Colterm. Astfel ca, operatorul Colterm a ajuns de multe ori in pragul falimentului si a fost obligata sa contracteze credite foarte scumpe, doar pentru a asigura functionarea curenta, credite care au marit si ele costurile de productie.

Subventie, sau ajutoare? Asta e intrebarea…

Anuntul ca guvernul nu va mai acorda subventii i-a pus pe oficialii din primarie in fata unei decizi foarte importante: sa majoreze pretul de facturare si sa acorde in continuare ajutoare persoanelor cu venituri modeste care nu isi permit sa plateasca facturile la intretinere sau sa pastreze pretul actual si sa preia subventia de la guvern, ajutandu-i in acest fel si pe cei cu venituri medii sau mari care, teoretic,  nu resimt la fel de mult in bugetul familiei o factua mai mare pentru intretinere. Trebuie spun ca trendul in toata Europa este ca autoritatile sa nu acorde subventii ci sa-i ajute pe cei cu venituri modeste.

Desi administratia Ciuhandu afirma mereu ca este o administratie europeana,  decizia in acest caz este una cat se poate de romaneasca, populista si cu un pronuntat caracter electoral! „Parerea mea personala este ca diferenta dintre pretul de productie si pretul de facturare, care este de cam 75 de lei pe gigacalorie sa o preluam noi pe bugetul local. Noi nu putem asigura si subventie si ajutoare. Ganditi-va ca daca noi subventionam cu 75 de lei fiecare gigacalorie, atunci, de fapt, ii ajutam pe toti„, declara primarul Ciuhandu straduindu-se sa-i asigure de jurnalisti de bunele sale intentii.

Facturi mici = voturi sigure!

De fapt, calculul facut de Ciuhandu este unul foarte simplu si cinic, dar in acelasi timp foarte bun, cel putin din punct de vedere electoral. La anul vor avea loc alegeri locale si taranistul vrea sa isi asigure cat mai multe voturi. Concret, in Timisoara, numarul celor care beneficiaza de ajutoare  pentru ca au venituri modeste este de aproximativ 15 mii , iar cel al celor care sunt abonati la Colterm este de 65 de mii, de aproape 5 ori mai multi potentiali votanti.

Petru Olariu

Culmea, rationamentul este impartasit chiar si de Petru Olariu, presedintele Federatiei Asociatilor de Locatari Timisoara (FALT). Acesta considera ca decizia administratiei Ciuhandu este una populista si atrage atentia asupra faptului ca aceasta ne-ar putea costa mai tarziu: „Pretul de 252 de lei ii avantajeaza atat pe saraci, cat si pe bogati, deci pe toata lumea. Nu avem nici o garantie ca lucrurile vor ramane la fel pe termen lung. Dupa campania electorala vor zice: <<Nu mai putem sa functionam cu 325 de lei pretul de productie! Trebuie sa il marim! Domnule asta e situatia economica, noi trebuie sa mergem pe realitatea economica, trebuie sa marim pretul! >> Asa judeca toti politicienii din Romania, dupa alegeri. in campanie ne baga in seama, dar dupaia uita de noi!

Bani mai putini pentru alte domenii

Colegul primarului Ciuhandu, vicele social democrat Sorin Grindeanu respinge acuzatiile de populism, insa recunoaste, la randul lui, ca nimeni nu poate sa garanteze ca pretul gigacaloriei va ramane acelasi si dupa anul electoral. Mai mult, el afirma ca acordarea subventiei catre Colterm va greva bugetul local de bani frumosi care puteau fi investiti in alte domenii. „Inseamna bani mai putini pentru drumuri, parcuri sau scoli. Pe un an intreg, vorbim despre o suma care poate ajunge pana la 25 de milioane de lei. Consiliul local va decide ce se va intampla mai tarziu.

La altii se poate, dar la noi nu!?

Solutia corecta pentru o gigacalorie mai ieftina sta in investitii si in retehnologizare, si nu in acordarea de subventii. Cu aceasta afirmatie este de acord toata lumea, chiar  si primarul Ciuhandu, cel putin la nivel declarativ. „Noi incercam sa gasim un combustibil alternativ la gaz, sa diminuam folosirea gazului la productia gigacaloriei sa nu mai fim atat de dependenti de pretul gazului.Adica sa mentinem pretul gigacaloriei la un nivel cvasi-constant. De aceea facem si retehnologizari la Colterm. Eu zic ca in mod normal, sper, ca pretul gigacaloriei sa nu mai prezinte cresteri dramatice” transmite timisorenilor Ciuhandu.

Problema este ca in Timisoara aceste invetitii vin prea tarziu, potrivit lui Petru Olariu, presedintele FALT:” Eu am vazut ca in alte orase, au bagat bani in retehnologizare si pretul de productie al gigacaloriei a scazut. La noi, cu toate investitiile, si banii europeni care vin, nu avem o certitudine ca pretul acesta va scadea.

Ajutoarele de la guvern sunt mai mici pentru judetul Timis

Decizia guvernului de a elimana subventia s-a vrut a fi cat de cat indulcita prin pastrarea ajutoarelor acordate celor cu venituri mici. Problema este ca acestea sunt mai mici decat cele oferite pana acum de administratia locala. Asta pentru ca ajutorul acordat de guvern nu se calculeaza din consumul efectiv ci dintr-unul prezumat de specialistii guvernului in functie de incadrarea judetelor in 3 zone: rece, temperata si calda. Timisul face parte din  zona calda.

Ajutoarele acordate de guvern

Venit mediu pe membru de familie    Ajutor pentru cosumul lunar prezumat
pana la 155 lei    90%
intre 155,1 si 210 lei    80%
intre 210,1 si 260 lei    70%
intre 260,1 si 310 lei    60%
intre 310,1 si 355 lei    50%
intre 355,1 si 425 lei    40%
intre 425,1 si 480 lei    30%
intre 480,1 si 540 lei    20%
intre 540,1 si 615 lei    10%
intre 615,1 si 786 lei    5%

Consumul mediu pentru zona calda
Tip de locuinta    consum lunar Gcal
ianuarie        februarie    martie    noiembrie    decembrie
1 camera    0,82    0,68    0,61    0,67    0,74
2 camere    1,22    1,06    0,95    1,07    1,22
3 camere    1,59    1,39    1,24    1,39    1,58
4 camere    2,21    1,86    1,73    1,94    2,21

Exit mobile version