Opinia Timisoarei

Coloana Fidelitatii nu se mai muta in Piata Balcescu din Timisoara din pricina intelegerii lui Nicolae Robu cu ‘talibanii’? Social-democratii ii cer socoteala primarului!

TIMISOARA. Subiectul delicat al mutarii monumentului Coloana Fidelitatii din Cimitirul Eroilor in Piata Balcescu sau intr-un parc din Timisoara, readus pe tapet de catre reprezentantii PSD.

Dupa ce in urma cu cativa ani, demersul incrancenat al lui Nicolae Robu a esuat, social-democratii sunt convinsi ca proiectul, pentru care s-a cerut si votul consilierilor locali, nu va mai fi pus in aplicare, dat fiind protocolul incheiat de PNL cu UDMR pentru majoritatea in Consiliu si pentru conducerea muncipalitatii. Or, UDMR a fost cel mai aprig contestatar al mutarii monumentului.

La acea vreme, primarul Nicolae Robu chiar s-a ratoit la adresa timisorenilor de etnie maghiara din oras, pe care i-a facut ‘talibani’, intrucat se impotriveau hotararii sale de a vedea Coloana Fidelitatii mutata din locul ei.

Primarul Nicolae Robu catre ungurii din Timisoara care nu vor monumentul Coloana Fidelitatii in Piata Balcescu: Nu cedez, nu trebuie sa fim talibani!

A fost un proiect asumat de Nicolae Robu, am votat acel demers. Sa ne spuna ce se intampla cu mutarea Coloanei fidelitatii din cimitir in Piata Balcescu. Stim ca UDMR conduce impreuna cu Robu pentru prima data in Timisoara si unul dintre cei 2 viceprimari e de la UDMR. Stim ce demersuri a intreprins UDMR pentru a bloca. Sunt curios daca mai doreste sa mute coloana, ma intereseaza daca in protocolul UDMR – PNL e prevazut ca aceasta coloana sa nu fie mutata„, a spus consilierul local PSD Alfred Simonis.

In luna martie a lui 2014, primarul Nicolae Robu se lauda ca a obtinut toate avizele pentru mutarea Coloanei Fidelitatii in Piata Balcescu, acest lucru nu s-a intamplat si a fost invocata lipsa unui aviz important: cel pentru amplasarea statuii in intersectia din Balcescu. Specialistii din Ministerul Culturii au cerut o gramada de clarificari pentru documentatia depusa de Primaria Timisoara, unele dintre ele putand fi catalogate drept absurde, spunea atunci Nicolae Robu. Din acel moment nu s-a mai suflat o vorba despre mutare. Ba, mai mult, s-a luat in calcul amenajarea unei fantani arteziene pe scuarul din Balcescu.

Monumentul Coloana Fidelitatii este un subiect extrem de sensibil pentru etnia maghiara din zona. In forma sa originala, monumentul preamarea prin mai multe figuri alegorice devotamentul populatiei orasului fata de casa de Habsburg, iar revolutionarii maghiari erau reprezentati de personaje hidoase. Apoi, la insistentele populatiei maghiare a orasului, in 1855, figurile monstruoase au fost indepartate, iar in 1936, autoritatile romane din acel timp au mutat monumentul in cimitirul din Calea Lipovei.

Coloana Fidelitatii a fost daruita in 1853 Timisoarei de catre imparatul Francisc Iosif I ca semn al recunostintei sale pentru rezistenta manifestata in timpul Revolutiei si luptei pentru libertate din 1848-1949.

UDMR a respins in 2013 initiativa lui Nicolae Robu de a pune monumentul in Balcescu socotind ca „aceasta reinvie idei si principii depasite, de asemenea, lezeaza demnitatea maghiarilor din oras, din judet, din regiune si din intreaga Romanie. In opinia noastra, gestul reinstalarii monumentului nu contribuie in niciun fel la imaginea Timisoarei moderne, cel mai mare oras al portiunii occidentale a tarii, iar semnificatia lui pericliteaza obtinerea titlului de Capitala Culturala Europeana, pentru care candideaza orasul„, se arata in scrisoarea deschisa trimisa de UDMR Timis primarului Nicolae Robu.

Va adresam solicitarea de a va retrage initiativa si de a nu plasa in spatiul public un simbol care este jignitor pentru comunitatea maghiara a orasului„, au notat acum 3 ani intr-o scrisoare reprezentantii UDMR.

Coloana Fidelitatii nu se mai muta in Piata Balcescu? Cum se eschiveaza oficialii din Ministerul Culturii!

Coloana Fidelitatii, in Parcul Botanic sau in Piata Balcescu? Care este ultima idee si ce spune primarul?

Nicolae Robu s-a decis, dupa ce a vazut imagini din drona: Aproape sigur vom muta Coloana Fidelitatii in Balcescu

Lectie de istorie de la primarul Nicolae Robu: ‘Mutam Coloana Fidelitatii in Piata Balcescu. Avem toate avizele!’ Afla cand!

Exit mobile version