Opinia Timisoarei

CNTEE Transelectrica SA – Universitatea Politehnica Timisoara, un parteneriat de succes

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara a fost vizitată vineri, 31 martie 2023, de conducerea Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, în cadrul unui eveniment ce marchează, pe de o parte, rolul CNTEE Transelectrica SA și a partenerilor săi în dezvoltarea învățământului electroenergetic timișorean, iar pe de altă parte, inaugurarea a trei laboratoare din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică din cadrul UPT, cu sprijinul Transelectrica SA.

Evenimentul a început în Sala Senatului Universității Politehnica Timișoara, cuvântul de bun venit fiind adresat de rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care a subliniat rolul Politehnicii în dezvoltarea modernă a Timișoarei, în special prin parteneriatul cu mediul economic local stabilit încă de la înființare, precizând că și în prezent UPT acordă o atenție deosebită parteneriatelor încheiate cu marile companii, în beneficiul ambelor părți. Din acest punct de vedere, se poate spune că Universitatea Politehnica Timișoara are, probabil, cea mai bună colaborare cu mediul privat dintre toate universitățile din România.

Gabriel Andronache, preşedinte al Directoratului Transelectrica, a adresat salutul său reprezentanților Universității Politehnica Timișoara care, de-a lungul timpului, a dat o serie de absolvenți valoroși ce au ajuns și la Transelectrica, susținând că este nevoie în continuare de sprijinul mediului academic pentru punerea în practică a strategiei naționale în domeniu, oferind însă și asigurări în ceea ce privește sprijinul pe care compania îl acordă universităților.

În cadrul reuniunii, la care au participat reprezentanți ai Universității Politehnica Tmișoara, CNTEE Transelectrica SA, SC Smart SA, Dispeceratului Energetic Naţional, Siemens Energy Romania, ALSTR (Asociația de Lucru sub Tensiune din România) și ai Comitetului Național Român CIGRE, au mai luat cuvântul conf.univ.dr.ing. Ciprian Şorândaru, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică şi Energetică, conf.univ.dr.ing. Florin Molnar, directorul Departamentului de Electroenergetică, dr.ing. Petru Ehegartner, manager Sucursala Teritorială de Transport Timișoara, dr.ing. Petru Rușeț, director Siemens Energy România, dr.ing. Traian Făgărășan, din partea SMART SA, ing. Virgiliu Ivan, directorul Dispeceratului Energetic Naţional, ing. Marius Oltean, secretar ALSTR, dr.ing. Ciprian Diaconu, președintele Comitetului Național Român CIGRE.

Temele de discuție au fost legate de tranziția energetică și provocările legate de aceasta, noile tehnologii apărute, strategia de dezvoltare în domeniul energetic, energia regenerabilă, nevoia de absolvenți bine pregătiți pentru a face față noilor tehnologii, piața europeană de energie, integrarea centralelor regenerabile, creșterea capacității transfrontaliere de export a energiei, toate acestea subliniind necesitatea cooperării tot mai strânse între mediul academic și mediul economic.

De altfel, în ceea ce privește parteneriatul între Universitatea Politehnica Timișoara și CNTEE Transelectrica SA, acesta s-a materializat și până în prezent prin:

Pentru întreaga colaborare, conducerea CNTEE Transelectrica a acordat plachete de onoare rectorului Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, precum și conf.univ.dr.ing. Ciprian Şorândaru, decanul Facultăţii de Inginerie Electrică și Energetică, prof.univ.dr.ing. Doru Vătău, directorul Oficiului de Coordonare a Practicii Studenţilor din UPT și conf.univ.dr.ing. Florin Molnar, directorul Departamentului de Electroenergetică.

Reuniunea a fost urmată de o vizită la cele trei laboratoare renovate recent cu sprijinul financiar (peste 70.000 de euro) al CNTEE Transelectrica:

Exit mobile version