Cladire bombardata din greseala la Timisoara. Imagini rare din avioanele de atac. Care a fost soarta imobilelor facute una cu pamantul, in Al Doilea Razboi Mondial

TIMISOARA. Orasul Timisoara a fost unul greu incercat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Obiective importante au fost nimicite de bombele aruncate succesiv din avioanele de lupta, mai intai de americani si britanici,  in iunie si iulie 1944, si mai apoi de germani, dupa 12 septembrie, momentul intrarii trupelor sovietice. Cladiri reprezentative ale Timisoarei au fost grav „ranite”, iar altele distruse total.

La fel ca alte orase, si Timisoara a ranascut in anii de dupa razboi cand o parte din imobilele ‘rapuse’ de bombe au fost reparate sau reconstruite ori au intrat in istorie pentru totdeauna.Timisoara 1944 Gara

Istoricii Timisoarei, cei care au studiat indeaproape trecutul orasului, ne-au ajutat sa deslusim cateva mistere ale bombardamentelor din vara anului 1944.

1944

Astfel, istoricul Ioan Hategan ne-a spus ca, evident din ratiuni militare, cel mai important obiectiv bombardat in timpul Razboiului a fost Gara de Nord, care in acea vreme arata cu totul altfel.

Dupa aproximativ 30 de ani de la incheierea conflagratiei mondiale, Gara de Nord a primit infatisarea de acum, in forma de corabie.

gara-de-nord-trecut-viitor

Gara de Nord a fost cea mai importanta si a fost bombardata in timpul Razboiului pentru ca trenurile militare cu armament sa nu mai poata trece pe aici. In acea vreme, gara noastra arata la fel ca cea din Arad. Abia in anii `70 a primit actuala infatisare, in forma de corabie„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro istoricul Ioan Hategan.

Dar nu numai Gara de Nord a fost distrusa de bombe, ci si intreaga zona din apropierea acesteia.

trenuri-bombardare-1944

Potrivit istoricului Ioan Hategan, intreaga platforma Elba de langa gara a fost nimicita. La fel si actualul bulevard Dragalina.

In zona Elba era o moara care, ulterior, dupa Razboi, nu a mai fost reconstruita. Aceasta moara a fost distrusa total de bombe. Apoi, cladirile de pe Dragalina de azi au fost distruse de bombe. Acolo erau case in vremea Razboiului, insa in anii `60 locul lor a fost luat de blocurile actuale„, a mai spus pentru opiniatimisoarei.ro istoricul Hategan.

Si Catedrala Mitropolitana a fost lovita de bombele aruncate din avioanele de lupta. A fost avariata serios partea din stanga cladirii lacasului de cult. Insa, distrugerile nu au fost foarte mari. ‘A fost protejata de Dumnezeu‘, spun batranii.

Catedrala 1944

Si Fabrica de Tigarete a fost aproape o ruina in urma raidurilor peste Timisoara.

Regizorul Victor Popa, cel care de altfel ne-a pus la dispozitie din propria colectie imaginile foto si video cu bombardarea Timisoarei in vara anului 1944, ne-a dezvaluit ca Fabrica de Tigarete a fost bombardata din… greseala.

Dupa anii 1990 un fost astronaut, care in timpul Razboiului era pilot pe un bombardier, si-a amintit ca a bombardat Timisoara. S-a dus si a cautat in arhive, apoi a venit la noi in Timisoara si ne-a adus aceasta filmare cu bombardarea orasului. Imaginile reprezinta practic un fragment din acea filmare in care zona Garii de Nord este atacata. Acest fost pilot ne-a mai spus ca bombardarea Fabricii de Tigarete a fost facuta din greseala, aceasta deoarece se credea ca aceea este Gara de Nord. Au aruncat 500 de kilograme de bombe peste fabrica„, a povestit pentru opiniatimisoarei.ro regizorul Victor Popa.

harta-timisoara-1944

1944 a fost unul dintre cei mai dificili ani din istoria relativ recenta a Timisoarei. Insa, obiective importante ale orasului cum ar fi Bastionul Cetatii ori cladirile vechi din Piata Unirii sau chiar din Iosefin ori Fabric au supravietuit cu bine razboiului. Multe au cazut insa prada nepasarii oamenilor, s-au degradat dupa marea conflagratie mondiala si arata de parca Razboiul s-ar fi incheiat ieri.

VIDEO: Arhiva regizor Victor Popa

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Comandamentul german se afla atunci in cladirea fostei Case Universitare de pe Str. Paris. Bomba destinata acestuia a cazut putin mai departe pe amplasamentul blocului cu fostul magazin Comtim la parter. Multa vreme, pana sa se ridice blocul, acolo era o balta, primavara se auzeau broastele cantand pana in centru.