TIMISOARA. RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, organizată astăzi la solicitarea operatorului, nu a putut fi finalizată din cauza refuzului Consiliului Județean (CJ) Timiș de a primi instalațiile în condițiile legale în care acestea trebuie predate: funcționale și în operare continuă.
Pentru transparență și conformitate procedurală, RETIM a invitat un executor judecătoresc care să asiste la predare-primire. La accesul în depozit, Eco Serv și CJ Timiș și-au pasat reciproc responsabilitatea refuzului, iar în final Directorul Eco Serv a interzis intrarea executorului. Mai multe persoane din echipa RETIM au primit, de asemenea, interdicție de acces, fiind obligate să părăsească perimetrul depozitului.
Autoritățile au solicitat oprirea tratării levigatului – o cerere ilegală și periculoasă
La sosirea la stațiile de tratare, reprezentanții CJ Timiș, observând că acestea funcționează, au condiționat preluarea de oprirea instalațiilor.
Reamintim că levigatul se produce în mod continuu din infiltrarea apei de ploaie prin straturile de deșeuri depozitate, precum și din procesul natural de descompunere a acestora, fiind necesară tratarea permanentă.
Solicitarea reprezentanților CJ Timiș de oprire a activității de tratare a levigatului contravine legii, RETIM neputând să îi dea curs întrucât aceasta ar putea genera un incident de mediu într-o perioadă scurtă de timp.
Conform legislației de mediu, tratarea levigatului este responsabilitatea exclusivă a operatorului desemnat sau a titularului depozitului, respectiv CJ Timiș.
Autoritățile de mediu au confirmat că RETIM nu mai este operatorul depozitului, precum și că un nou operator/entitate se află în curs de autorizare pentru gospodărirea apelor, activitate care include și tratarea levigatului.
CJ Timiș refuză preluarea instalațiilor în stare de funcționare și invocă motive tehnice nefondate
Reprezentanții CJ Timiș au declarat că nu pot primi instalațiile „funcționale”, solicitând ca acestea să fie oprite pentru a putea fi „puse lacăte”. În plus, au afirmat că stațiile nu ar fi certificate și „pot exploda”, afirmații complet nefondate, contrazise de realitatea tehnică: funcționarea fără probleme și analizele care arată încadrarea în parametrii legali.
Reamintim că RETIM a transmis CJ Timiș și autorităților de mediu solicitări repetate de a reglementa cadrul juridic în care să poată continua activitatea de tratare a levigatului, începând din 17 noiembrie și până la notificarea finală din 28 noiembrie 2025.
Concluzie: RETIM continuă tratarea levigatului pentru a preveni un incident de mediu
În lipsa preluării activităților de către CJ Timiș sau un operator autorizat, RETIM este pusă într-o situație fără precedent: trebuie să continue activitatea pentru a asigura protecția mediului, întrucât nu îi este permis să o predea și nu poate opri instalațiile, conform legii.
RETIM solicită intervenția urgentă a autorităților de mediu și organizarea imediată a preluării legale a instalațiilor, în interesul siguranței publice și al protecției mediului.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

